M-am mutat

Uite na, ca m-am mutat. De mult ma bate pe mine gandul si azi m-am hotarat sa ma car.
Deci adio blogspot, la mai multe wordpress. Postarile vor in principiu aceleasi, cred ca nu o sa le transfer pe toate. o sa ma orientez. click aici pt noul blog

Lacul

Din seria "Ce imi trece prin cap in 783" :

Amalia s-a gandit s-a gandit sa-i dea de urme lui Cristi, nu mai vorbisera de o saptamana. Se cunosteau de cateva luni si devenisera prieteni buni, chiar foarte buni, vorbitul din fiecare zi devenise o rutina. Asa ca seara, Amalia s-a gandit sa il sune si sa il intrebe ce este cu el. Dupa a treia incercare, Cristi raspunse cu un ton grav si totodata posomorat:
-Alo
-Buna Cristi, sunt Amalia.
-Da stiu, intamplator am numarul tau.
-Am zis ca ai disparut,
-Nu inca...
-Adica "nu inca"?
-Nu ma simt prea bine..
-Mi-am dat seama, n-am sunat degeaba. Ce ai?
-Nu ma simt bine..
-Vrei sa ne vedem?
-Nu stiu, nu... sau ba da, poate tu o sa intelegi
-Incerc
-Stiu
Fiind luna iunie, Amalia s-a gandit sa se veda intr-un parc, un parc bucurestean, mare, unde probabilitatea sa dea ochii cu cineva cunoscut e mult mai mica, sa stea amandoi sub o salcie pe marginea lacului si sa vorbeasca. Daca ar fi stiut ce avea sa se intample probabil ar fi ales cu totul alt loc.
Era in jur de ora 15:00, amadoi punctuali ca de obicei. S-au asezat la marginea lacului, el a inceput sa-i povesteasca despre probleme de care Amalia nici nu auzise vreodata, de care nici nu credea ca sunt posibile, in interiorul ei era ingrozita, nu credea ca exista parinti care isi pot distuge propriul copil, nu credea ca exista persone atat de parsive in jurul ei, care pot face atat de mult rau, nu credea ca exista persoane care luni de zile s-au prefacut facandu-l sa creada ca este iubit, nu credea ca o persoana poate fi distrusa asa cum era Cristi in momentul ala in doar doua saptamani. Incerca sa-si pastreze mimica fetei ca la inceputul discutiei cand inca nu aflase toate cele intamplate in viata lui. Simtea cum ii fuge placa de beton pe care statea numai auzindu-l, se mai uita spre lac atunci cand il vedea pe el ca ii dau lacrimile, il simtea cum era intimidat de propriile lui povesti. Intr-un final ii spune ca nu vrea sa mai traiasca si Amalia simtii cum i se taie respiratia. Avea o repulsie fata de orice insemna sinucidere si de dorinta de a murii, chiar si de persoanele care ziceau asta in gluma, la nervi sau la disperare. Nu-l vedea decat ca pe un gest de lasitate sau teribilism. Dar in cazul lui Cristi lucrurile stateau altfel, tinea prea mult la el incat sa nu incerce sa il ajute, sa il lamureasaca prind vorbe binevoitoare. El incepuse sa ii reproseze ca "doar ii e mila si ca nu vrea sa simta mila celorlalti, vrea sa iasa din starea asta, vrea sa scape", in timp ce vorbea se ridica usor se tot uita spre lac si se aprindea, incepuse sa vorbeasca din ce in ce mai tare, sa tipe, aproape sa urle, Amalia se ingrozise in fata imaginii prietenului sau tipand despre cum simte ca a putrezit pe interior si ca e satul de tot ce e in jurul lui. Lumea din parc se uita la el, unii chiar se opreau, vreo trei pusti chiar au incercat o gluma la adresa "tignitului de pe mal". S-a intors spre ei:
- Vi se pare amuzant cretinilor? Ia sa vad cat de amuzant vi se pare si asta..
Intr-o fractiune de secunda isi lua avant si sari cat putu de tare in lacul renumit ca fiind cel mai adanc si periculos din Bucuresti.
Amalia dupa urmatoarele trei secunde, a tipat la cineva sa cheme salvarea si in caz ca nu mai iese nici ea sa incerce cineva sa o salveze. Avand o frica teribila de apa, dar cu cei patru ani de inot la activ, in timp ce vorbea isi dadu jos adidasii si sarii in apa dupa el cu o bolta mai mult decat impresionanta cu capul inainte.
Cand i-a intrat capul in apa si deschise ochii a simtit totul static, totul se oprise, simtea cum nici sangele nu ii mai circula prin vene, si in fata ei aparu ceva negru ca smoala, colturos care parea foarte voluminos, a simtit cum ii se cutremura tot corpul de un fior rece de la ceafa pe de-a lungul coloanei vertebrale, tot momentul a parut o eternitate in mintea ei, voia sa ia o gura de aer si cauta sa iasa. Ar fi fost firesc sa poata vedea lumina de la suprafata dar cand se uita deasupra ea nu vedea decat acel "ceva" negru, se oripilase la ideea ca nu poate iesii si ii era frica sa nu ramana complet fara aer, se uita in dreapta ei si vazu sclipind in apa bratara de pe mana lui Cristi si inotase spre el il lua de mana si incerca sa iasa iar, cand se uita in sus avea picioarele ca de plumb si ca ii era imposibil sa treaca de panza neagra de la suprafata, incerca din rasputeri sa nu intre in panica, corpul lui Cristi devenea foarte greu si simtea o usoara stare de somnolenta dar teama de moarte era mult mai puternica si se uita iar in sus, atunci remarcase un lucru totul neobisnuit, cum acel "ceva" negru prinse viata si ii zambea sfidator. Tot sangele care ii statuse pe loc ii se urcase in cap si toate venele aveau sa ii explodeze. Trecusera doar 18 secunde de cand era sub apa si Amalia imbatranse cu 10 ani, nu voia sa moara si nu ii dorea asta nici prietenului ei asa isi lua avant cu toata puterea ei, incercand sa il traga dupa ea si pe Cristi, care era inconstient dar ii simtea sangele pulsand prin piele. Intrase cu capul in panza neagra cu dintii ranjiti si scoase capul la suprafata, lumina ii se parea puternica, vedea oamenii tipand de la margine, ajunsese in mijlocul lacului, ii se facea semn sa vina la mal, Cristi brusc se trezii si incepuse sa se agite, se agata de ea speriat si ii baga capul la fund fara sa o lase sa respire. De fiecare data cand intra cu capul in apa totul devenea negru si vascos, si se uita in jos unde zarea acelasi ranjet, i se facea teama si voia sa iasa din apa, incepuse sa se zbata si pe masura ce se spera mai tare ranjetul se apropia de ea pana cand ceva o apuca de picior si o trase in jos. Cristi de spaima incepuse sa inoate cu disperare spre malul lacului si incepuse sa tipe din toate puterile sa o salveze cineva. Nimeni nu sarii. In apa Amalia pe fundul lacului, cuprinsa de disperare, simtea ca un bolovan pe piept, ii vajaia capul, vedea acel negru care se rotea in jurul ei, incearca sa atinga dar de fiecare data ii fugea printre degete. Pentru un moment a inchis ochii, dar in secunda urmatoare a avut senzatia ca poate sa doboare orice, s-a ridicat si s-a impins spre suprafata, acel ranjet s-a transformat in doi ochi incruntati, in timp ce inota se invartea, nu reusea sa-si stapaneasca toate miscarile, se simtea trasa de picioare, ochii ii ieseau din orbite, mainile incercau cu disperare sa iasa la suprafata, ramanea fara aer, totul in jurul ei era vascos si avea impresia ca apa i se repede in plamani, era convinsa ca acel negru nu putea fi altceva decat un spirit, un spirit al raului, Diavolul care incerca fara indoiala sa ii ia viata. Stia ca trebuie sa iasa de acolo si sa il termine, nu mai simtea teama, doar puterea de a supravietuii care ii iesea din toti porii. A iesit la suprafata a inotat pana la mal de care s-a agatat printr-o saritura. Au ajutat-o cativa oameni sa iasa, s-a tarat 10 metrii si a inceput sa vomite langa un pom. Dupa ce s-a uitat dupa Cristi asigurandu-se ca e bine a rupt-o la fuga desculta si uda pe aleile spre iesirea din parc, pana la cea mai apropiata biseria unde a dat buzna inauntru, a spuls de pe pereti doua icoane, a cerut aproape urland apa sfintita si mir, a luat inca doua cruci si i-a spus unui preot sa vina in urma ei in parc. Ce nu stia ea este ca preotul uitandu-se la ea, vedea ce altii nu reuseau sa vada, urme negre pe tot corpul ei si pe haine, si-a dat seama ca era mana Diavolulu, a urmat-o fara sa puna vreo intrebare. Oamenii erau in continuare unde ii lasae, incepe sa arunce toate cele luate din biserica in lac, dupa primele picaturi de apa sfintita, lacul incepe sa se miste in mici valuri, inainte sa arunce prima cruce si la aparitia preotului incepuse aproape sa clocoteasca, sa se umfle si depasea marginile. Preotul vazand minunatia se pune in genunchi si incepe se sa roage, valurile din lac ii udau sutana. In momentul in care Amalia a aruncat prima cruce, cat a putut de departe, se facu o gaura in lac, in jurul crucii pana la fund. Lumea isi facea cruce si se pun unu cate unu in genunchi in jurul lacului, totul devine o slujba. Cand se pregateste Amalia sa arunce si a doua cruce, valurile se opresc si se face o liniste statica, linistitoare. Dar ea nu se opreste si o arunca si pe a doua. In momentul ala tot lacul incepe a seca iar pe fundul lacului se observau gramezi mari de carbune care se transforma in praf si care incepe sa pluteasca in aer.


**Stiu ca nu este prea reusita, e practic prima de genul asta, cu timpul o sa mai scriu si o sa vad daca evoluez sau nu.

Femeia, animal de casa

De ceva timp, si cand zic ceva timp zic vreo 2-3, ani sunt atenta in jurul meu la creatura numita femeie.
Nu inteleg masochismul lor de a se lasa calcate in picioare continuu de diferiti indivizi .
Am vreo 5 sau 6 exemple concrete si vreo 4 auzite ca simple povesti, daca stau sa le iau pe fiecare in parte probabil s-ar simtii ofensate, mai ales ca o parte din ele chiar mai citesc tampeniile mele. Asa ca o sa generalizez, pentru ca sunt convinsa ca lucrurile astea sunt valabile pentru 90% din femei. Si nu pentru ca ar recunoaste sau pentru ca si-ar da seama de stupizenia cu care abordeaza probleme care ii pot schimba viata. Si nu pentru ca eu nu fac greseli uneori, dar macar am bunul simt sa invat din ele.
Nu inteleg de ce o femeie oricat de inteligenta ar parea la suprafata si-ar lasa tot. propria familie, cariera, demnitatea pentru un barbat. Si nici macar nu o fac pentru un barbat valabil care se poarta macar la limita bunului simt cu ele, nu! Femeilor le plac barbatii care le trateaza ca un cacat, care le ignora, care nu dau doi bani pe ele, si care mai tarziu in viata ajung sa le bata sau sa le tina pe post de animal de casa. Si cu toate astea cand sunt intrebate de ce traiesc asa raspunsul este universal "pentru ca il iubesc!". Nu inteleg cum e sa iubesti o persoana care de fapt nu te iubeste la fel, cum sa te lasi calcata in picioare pentru un nimic? Cum sa iti lasi propria viata pentru un agarici? Cum sa iti ocupi adolescenta si tineretea cu tot felul de indragosteli care ajung nicaieri? Cum sa nu te ocupi de propria viata din cauza unui necunoscut? Cum sa te gandesti sa te casatoresti la 18 ani si sa faci un copil la 20 ca sa iti inchizi viata? Cum sa te indragostesti si sa suferi dupa fiecare care iti arata la inceut un pic de compasiune si dupa o luna se comporta ca un dobitoc si tu sa tragi in continuare de el? Cum sa umblii cu unu insurat si cu un copil cand tu ai 18 ani? Cum sa ii promiti aluia ca ii cresti copilul? Cum sa te culci cu toti barbatii care iti ies in cale cand tu ai 17 ani? Cum sa crezi ca aia te iau in seama mai mult decat ca pe un obiect? Cum sa tragi de o relatie cand de fapt nu mai e relatie de mult? Cum sa iubesti pe cineva care nu are pic de incredere in tine si ti-o reproseaza continuu? Cum sa iti zica un barbat ca nu e indragostit de tine si ca nu vrea nimic serios si tu totusi sa te indragostesti si dupa aia sa ii reprosezi ca si-a batut joc? Cum sa ramai gravida in clasa aXI-a, sa ajungi in 4 luni si sa nu ii spui mamei tale sa te ajute pentru ca vrei sa iti cumpere telefon de Craciun? Cum sa te gandesti sa iti iei propria viata pentru un cretin? De ce sa vrei sa iti gasesti marea dragste de la 16 ani? si la 18 sa plangi pana cazi jos ca nu o gasesti... Si daca stau sa ma gandesc astea sunt doar o mica parte din cate stiu sau am auzit. Femeile nu stiu unde traiesc, dar clar nu in viata reala. Dar cel mai tare ma enerveaza ca le aud "Nu am noroc in viata/ Si-a batut joc de mine/ Nu inteleg de ce a plecat". Hai ca iti zic eu papuse de ce!
N-ai avut noroc in viata pentru ca esti proasta.
Si-a batut joc de tine pentru ca l-ai lasat sa o faca.
A plecat pentru ca n-ai pic de coloana vertebrala.
Femeile care au senzatia ca atunci cand se supun unui barbat au de castigat, femeile care cred ca tot ce zboara se mananca, femeile care sunt non stop geloase, femeile care trag de ceva inexistent, femeile care se ofera pe post de obiect, femeile care se indragostesc orbeste, femeile care bat campii, sunt niste cretine.Barbatii care sunt indragostiti de o femeie cu adevarat nu vor o trata ca pe o sclava, nu pleaca la alte femei, isi respecta prietena, iubita, sotia. Si toate astea neconditionat.

Toate mentionate mai sus sunt luate din fapte reale si probabil personele care mi-au povestit la un moment dat se vor supara, n-au decat, sunt faptele lor, nu ale mele, mai bine trag o concluzie pentru propria lor persoana.
Dar e simplu: Iubeste ceea ce e de iubit, nu iubii ceva imaginar!

Nu am titlu, ca n-am chef

Tam tam, trambite, pocnitori, sticle sparte, tipaturi, sampanie in pahare, Base in frig pe o scena, numaratoare inversa, n-a venit un an nou, de fapt a mai trecut unu.
Nici nu stiu cand a trecut si nici nu vreau sa-mi aduc aminte, stiu ca e 9:40 dimineata, am ajuns acasa putin cam molesita si ma doare gatul groaznic,e o combinatie de dat din cap, dormit pe jos si curent, ma mir cum inca mai reusesc sa-mi sustin capul, sta asa intr-o bujie, dar cred ca ma descurc.
Venind acasa cu deja celebrul 783 ma cruceam cum pote fi Bucurestiul atat de linistit si pustiu; si in linistea asta aproape deranjanta am inceput sa ma gandesc la anul meu 2008 si nu reusesc sa-mi dau seama daca sunt melancolica sau pur si simpu mi-e foarte somn. Probabil mi-e somn. Noul an oricum nu inseamna ceva foarte special, dar trebuie sa se inchida un an intr-un mod sau altul, chit ca era in martie, iulie sau octombrie, trebuie sa se inchida domnule, spre exemplu din punct de vedere economic. Dar pe fond nu face decat sa ne reaminteasca ideea esentiala din creierasul meu, ca imbatranim, ne apropiem de marile responsabilitati ale viitorului, ne ramolim, ne zbarcim si murim. Sau sunt melancolica?
Anul a inceput totusi biniasor, am avut o noapte placuta si mi-am pus dorinta la 00.00.
Si uite ca am si postat pe blog.




P.S. urmatorul post o sa apara cat de curand si voi dezbate o problema care deja ma scoate din sarite.

19 ani..

Azi am facut mirobolanta varsta de 19 ani. Evident ca ma simt ca la 14 si am senzatia ca nici nu scap de varsta aia prea curand, din doua motive :
1. imi place mie asa ca numar 14.. suna bine 14..
2. n-am chef sa imbatranesc nici de-a naibii.
Niciodata nu mi-am dorit sa par mai mare sau sa fiu mai mare, sa zica lumea ca sunt mare, sa simt responsbilitati pe spatele meu, sa am un aspect matur sau nimic ce tine de maturitate in general. Ma gandesc cu (da stiu, e o cacofonie, chiar nu ma intereseaza) groaza ca la anu fac 20 de ani, si 20 chiar pare mare, atunci se asteapta lumea sa nu mai am farama de neseriozitate in mine. Dar ma rog, nu prea sunt sanse la cum ma stiu. Nu m-am schimbat eu in 5 ani, nu o fac prea curand.
Dar lasand asta de-o parte, hai sa ma gandesc eu la ce am facut anul asta din viata mea si ce am de gand sa fac anul urmator, ceea ce ma scuteste, poate, de postul de Anul Nou, ca si ala bate la usa.
Anul trecut pe vremea asta eram bine, intr-un fel eram fericita, primisem un inel, pe care acum nu-l mai port pentru ca nu mai inseamna nimic, am reusit sa raman corigenta pe vara si am trecut cu doar doua zile de citit, evident ca nu mi-am luat carnet de conducere din motive tampite, nu am citit toate cartile pe care mi le-am propus dar am citit constant,tineam un bilet de tren in portofel cu o grija sfanta pentru ca imi amintea de un moment frumos din viata mea, l-am rupt intr-o zi in parc pentru ca ma incomoda, in prima zi cand am facut 18 ani m-am impacat cu o prietena foarte buna cu care eram certata de un an si care acum face parte din viata mea, am facut cunostinta cu o groaza de omanei, vreo cinci din ei chiar au ajuns sa imi fie prieteni foarte buni, m-am despartit, am plans, m-am impacat, am plans iar, m-am despartit, am mai bocit un pic, m-am impacat, n-am mai bocit, m-am despartit, m-am desprins. Cea mai mare realizare este ca m-am indragostit de un om, baiat, barbat,amant, copil, iubit care ma face incredibil de fericita, care azi a reusit sa ma faca sa zambesc continuu, care imi zice "te iubesc" de 10 ori pe zi si ii raspund din toata inima, care atunci cand stam in pat ma tine in brate, si ii simt inima langa urechea mea, care o sa imi fie altauri tot timpul, pe care mama il adora, care stie unde stau si eu stiu unde sta el, care isi trece mana prin parul meu si ma face sa imi ies din minti si da Trip, te iubesc.
Ce astept eu de la varsta de 19 ani? Nimic, n-am nevoie sa astept, totul vine asa cum le fac eu sa vina sau uneori natura se poate intoarce spre mine sau ma rog, nici nu conteaza. Vreau doar sa fiu in continuare de 14 ani.
La multi ani Kirule, pate peste inca 3 perechi a cate 19 ani o sa scri si tu un propriu 'autoportret intr-o oglinda sparta'.