M-am mutat

Uite na, ca m-am mutat. De mult ma bate pe mine gandul si azi m-am hotarat sa ma car.
Deci adio blogspot, la mai multe wordpress. Postarile vor in principiu aceleasi, cred ca nu o sa le transfer pe toate. o sa ma orientez. click aici pt noul blog

Lacul

Din seria "Ce imi trece prin cap in 783" :

Amalia s-a gandit s-a gandit sa-i dea de urme lui Cristi, nu mai vorbisera de o saptamana. Se cunosteau de cateva luni si devenisera prieteni buni, chiar foarte buni, vorbitul din fiecare zi devenise o rutina. Asa ca seara, Amalia s-a gandit sa il sune si sa il intrebe ce este cu el. Dupa a treia incercare, Cristi raspunse cu un ton grav si totodata posomorat:
-Alo
-Buna Cristi, sunt Amalia.
-Da stiu, intamplator am numarul tau.
-Am zis ca ai disparut,
-Nu inca...
-Adica "nu inca"?
-Nu ma simt prea bine..
-Mi-am dat seama, n-am sunat degeaba. Ce ai?
-Nu ma simt bine..
-Vrei sa ne vedem?
-Nu stiu, nu... sau ba da, poate tu o sa intelegi
-Incerc
-Stiu
Fiind luna iunie, Amalia s-a gandit sa se veda intr-un parc, un parc bucurestean, mare, unde probabilitatea sa dea ochii cu cineva cunoscut e mult mai mica, sa stea amandoi sub o salcie pe marginea lacului si sa vorbeasca. Daca ar fi stiut ce avea sa se intample probabil ar fi ales cu totul alt loc.
Era in jur de ora 15:00, amadoi punctuali ca de obicei. S-au asezat la marginea lacului, el a inceput sa-i povesteasca despre probleme de care Amalia nici nu auzise vreodata, de care nici nu credea ca sunt posibile, in interiorul ei era ingrozita, nu credea ca exista parinti care isi pot distuge propriul copil, nu credea ca exista persone atat de parsive in jurul ei, care pot face atat de mult rau, nu credea ca exista persoane care luni de zile s-au prefacut facandu-l sa creada ca este iubit, nu credea ca o persoana poate fi distrusa asa cum era Cristi in momentul ala in doar doua saptamani. Incerca sa-si pastreze mimica fetei ca la inceputul discutiei cand inca nu aflase toate cele intamplate in viata lui. Simtea cum ii fuge placa de beton pe care statea numai auzindu-l, se mai uita spre lac atunci cand il vedea pe el ca ii dau lacrimile, il simtea cum era intimidat de propriile lui povesti. Intr-un final ii spune ca nu vrea sa mai traiasca si Amalia simtii cum i se taie respiratia. Avea o repulsie fata de orice insemna sinucidere si de dorinta de a murii, chiar si de persoanele care ziceau asta in gluma, la nervi sau la disperare. Nu-l vedea decat ca pe un gest de lasitate sau teribilism. Dar in cazul lui Cristi lucrurile stateau altfel, tinea prea mult la el incat sa nu incerce sa il ajute, sa il lamureasaca prind vorbe binevoitoare. El incepuse sa ii reproseze ca "doar ii e mila si ca nu vrea sa simta mila celorlalti, vrea sa iasa din starea asta, vrea sa scape", in timp ce vorbea se ridica usor se tot uita spre lac si se aprindea, incepuse sa vorbeasca din ce in ce mai tare, sa tipe, aproape sa urle, Amalia se ingrozise in fata imaginii prietenului sau tipand despre cum simte ca a putrezit pe interior si ca e satul de tot ce e in jurul lui. Lumea din parc se uita la el, unii chiar se opreau, vreo trei pusti chiar au incercat o gluma la adresa "tignitului de pe mal". S-a intors spre ei:
- Vi se pare amuzant cretinilor? Ia sa vad cat de amuzant vi se pare si asta..
Intr-o fractiune de secunda isi lua avant si sari cat putu de tare in lacul renumit ca fiind cel mai adanc si periculos din Bucuresti.
Amalia dupa urmatoarele trei secunde, a tipat la cineva sa cheme salvarea si in caz ca nu mai iese nici ea sa incerce cineva sa o salveze. Avand o frica teribila de apa, dar cu cei patru ani de inot la activ, in timp ce vorbea isi dadu jos adidasii si sarii in apa dupa el cu o bolta mai mult decat impresionanta cu capul inainte.
Cand i-a intrat capul in apa si deschise ochii a simtit totul static, totul se oprise, simtea cum nici sangele nu ii mai circula prin vene, si in fata ei aparu ceva negru ca smoala, colturos care parea foarte voluminos, a simtit cum ii se cutremura tot corpul de un fior rece de la ceafa pe de-a lungul coloanei vertebrale, tot momentul a parut o eternitate in mintea ei, voia sa ia o gura de aer si cauta sa iasa. Ar fi fost firesc sa poata vedea lumina de la suprafata dar cand se uita deasupra ea nu vedea decat acel "ceva" negru, se oripilase la ideea ca nu poate iesii si ii era frica sa nu ramana complet fara aer, se uita in dreapta ei si vazu sclipind in apa bratara de pe mana lui Cristi si inotase spre el il lua de mana si incerca sa iasa iar, cand se uita in sus avea picioarele ca de plumb si ca ii era imposibil sa treaca de panza neagra de la suprafata, incerca din rasputeri sa nu intre in panica, corpul lui Cristi devenea foarte greu si simtea o usoara stare de somnolenta dar teama de moarte era mult mai puternica si se uita iar in sus, atunci remarcase un lucru totul neobisnuit, cum acel "ceva" negru prinse viata si ii zambea sfidator. Tot sangele care ii statuse pe loc ii se urcase in cap si toate venele aveau sa ii explodeze. Trecusera doar 18 secunde de cand era sub apa si Amalia imbatranse cu 10 ani, nu voia sa moara si nu ii dorea asta nici prietenului ei asa isi lua avant cu toata puterea ei, incercand sa il traga dupa ea si pe Cristi, care era inconstient dar ii simtea sangele pulsand prin piele. Intrase cu capul in panza neagra cu dintii ranjiti si scoase capul la suprafata, lumina ii se parea puternica, vedea oamenii tipand de la margine, ajunsese in mijlocul lacului, ii se facea semn sa vina la mal, Cristi brusc se trezii si incepuse sa se agite, se agata de ea speriat si ii baga capul la fund fara sa o lase sa respire. De fiecare data cand intra cu capul in apa totul devenea negru si vascos, si se uita in jos unde zarea acelasi ranjet, i se facea teama si voia sa iasa din apa, incepuse sa se zbata si pe masura ce se spera mai tare ranjetul se apropia de ea pana cand ceva o apuca de picior si o trase in jos. Cristi de spaima incepuse sa inoate cu disperare spre malul lacului si incepuse sa tipe din toate puterile sa o salveze cineva. Nimeni nu sarii. In apa Amalia pe fundul lacului, cuprinsa de disperare, simtea ca un bolovan pe piept, ii vajaia capul, vedea acel negru care se rotea in jurul ei, incearca sa atinga dar de fiecare data ii fugea printre degete. Pentru un moment a inchis ochii, dar in secunda urmatoare a avut senzatia ca poate sa doboare orice, s-a ridicat si s-a impins spre suprafata, acel ranjet s-a transformat in doi ochi incruntati, in timp ce inota se invartea, nu reusea sa-si stapaneasca toate miscarile, se simtea trasa de picioare, ochii ii ieseau din orbite, mainile incercau cu disperare sa iasa la suprafata, ramanea fara aer, totul in jurul ei era vascos si avea impresia ca apa i se repede in plamani, era convinsa ca acel negru nu putea fi altceva decat un spirit, un spirit al raului, Diavolul care incerca fara indoiala sa ii ia viata. Stia ca trebuie sa iasa de acolo si sa il termine, nu mai simtea teama, doar puterea de a supravietuii care ii iesea din toti porii. A iesit la suprafata a inotat pana la mal de care s-a agatat printr-o saritura. Au ajutat-o cativa oameni sa iasa, s-a tarat 10 metrii si a inceput sa vomite langa un pom. Dupa ce s-a uitat dupa Cristi asigurandu-se ca e bine a rupt-o la fuga desculta si uda pe aleile spre iesirea din parc, pana la cea mai apropiata biseria unde a dat buzna inauntru, a spuls de pe pereti doua icoane, a cerut aproape urland apa sfintita si mir, a luat inca doua cruci si i-a spus unui preot sa vina in urma ei in parc. Ce nu stia ea este ca preotul uitandu-se la ea, vedea ce altii nu reuseau sa vada, urme negre pe tot corpul ei si pe haine, si-a dat seama ca era mana Diavolulu, a urmat-o fara sa puna vreo intrebare. Oamenii erau in continuare unde ii lasae, incepe sa arunce toate cele luate din biserica in lac, dupa primele picaturi de apa sfintita, lacul incepe sa se miste in mici valuri, inainte sa arunce prima cruce si la aparitia preotului incepuse aproape sa clocoteasca, sa se umfle si depasea marginile. Preotul vazand minunatia se pune in genunchi si incepe se sa roage, valurile din lac ii udau sutana. In momentul in care Amalia a aruncat prima cruce, cat a putut de departe, se facu o gaura in lac, in jurul crucii pana la fund. Lumea isi facea cruce si se pun unu cate unu in genunchi in jurul lacului, totul devine o slujba. Cand se pregateste Amalia sa arunce si a doua cruce, valurile se opresc si se face o liniste statica, linistitoare. Dar ea nu se opreste si o arunca si pe a doua. In momentul ala tot lacul incepe a seca iar pe fundul lacului se observau gramezi mari de carbune care se transforma in praf si care incepe sa pluteasca in aer.


**Stiu ca nu este prea reusita, e practic prima de genul asta, cu timpul o sa mai scriu si o sa vad daca evoluez sau nu.