19 ani..

Azi am facut mirobolanta varsta de 19 ani. Evident ca ma simt ca la 14 si am senzatia ca nici nu scap de varsta aia prea curand, din doua motive :
1. imi place mie asa ca numar 14.. suna bine 14..
2. n-am chef sa imbatranesc nici de-a naibii.
Niciodata nu mi-am dorit sa par mai mare sau sa fiu mai mare, sa zica lumea ca sunt mare, sa simt responsbilitati pe spatele meu, sa am un aspect matur sau nimic ce tine de maturitate in general. Ma gandesc cu (da stiu, e o cacofonie, chiar nu ma intereseaza) groaza ca la anu fac 20 de ani, si 20 chiar pare mare, atunci se asteapta lumea sa nu mai am farama de neseriozitate in mine. Dar ma rog, nu prea sunt sanse la cum ma stiu. Nu m-am schimbat eu in 5 ani, nu o fac prea curand.
Dar lasand asta de-o parte, hai sa ma gandesc eu la ce am facut anul asta din viata mea si ce am de gand sa fac anul urmator, ceea ce ma scuteste, poate, de postul de Anul Nou, ca si ala bate la usa.
Anul trecut pe vremea asta eram bine, intr-un fel eram fericita, primisem un inel, pe care acum nu-l mai port pentru ca nu mai inseamna nimic, am reusit sa raman corigenta pe vara si am trecut cu doar doua zile de citit, evident ca nu mi-am luat carnet de conducere din motive tampite, nu am citit toate cartile pe care mi le-am propus dar am citit constant,tineam un bilet de tren in portofel cu o grija sfanta pentru ca imi amintea de un moment frumos din viata mea, l-am rupt intr-o zi in parc pentru ca ma incomoda, in prima zi cand am facut 18 ani m-am impacat cu o prietena foarte buna cu care eram certata de un an si care acum face parte din viata mea, am facut cunostinta cu o groaza de omanei, vreo cinci din ei chiar au ajuns sa imi fie prieteni foarte buni, m-am despartit, am plans, m-am impacat, am plans iar, m-am despartit, am mai bocit un pic, m-am impacat, n-am mai bocit, m-am despartit, m-am desprins. Cea mai mare realizare este ca m-am indragostit de un om, baiat, barbat,amant, copil, iubit care ma face incredibil de fericita, care azi a reusit sa ma faca sa zambesc continuu, care imi zice "te iubesc" de 10 ori pe zi si ii raspund din toata inima, care atunci cand stam in pat ma tine in brate, si ii simt inima langa urechea mea, care o sa imi fie altauri tot timpul, pe care mama il adora, care stie unde stau si eu stiu unde sta el, care isi trece mana prin parul meu si ma face sa imi ies din minti si da Trip, te iubesc.
Ce astept eu de la varsta de 19 ani? Nimic, n-am nevoie sa astept, totul vine asa cum le fac eu sa vina sau uneori natura se poate intoarce spre mine sau ma rog, nici nu conteaza. Vreau doar sa fiu in continuare de 14 ani.
La multi ani Kirule, pate peste inca 3 perechi a cate 19 ani o sa scri si tu un propriu 'autoportret intr-o oglinda sparta'.

Alunelu sau a lu' Nelu?

In drum spre scoala, la 7 dimineata, eu evident ca nu puteam sa am ganduri normale despre scoala sau mancare, sau mai stiu eu ce ganduri au oamenii dimineata in autobuz. Nu, evident. In schimb mi-am adus aminte de cantecelul ala stupid din copilaria mea,care venea cam asa: "Alunelu/a lu' nelu, hai la joc/sa ne fie, sa ne fie cu noroc". Si stand asa cu spatele lipida de usa de la jumatea autobuzului, fredonand in gand, ma gandeam cum e de fapt "Alunelu sau a lu' Nelu?"
Daca e Alunelu, ce e defapt? Un nume? O porecla? Un nene care are multe alunite? Sau un nene care vinde alune? Sau e doar un nume dintr-o regiune mai infundata din Romania?
Dar daca este "a lu' Nelu" ce sau cine este? Sora lui Nelu? Fratele? Mama? Copii? Magazinul? Prietenul? Cainele? Porcul? Cine sau ce e a lu' Nelu domnule?
Si sa presupunem ca e "Alunelu". De ce si-ar lasa copii niste parinti in toate facultatile lor mintale, sa se joace cu un nene care vinde alune? De ce ar face cineva asa ceva? Sau de ce sa isi lase copii sa se joace cu unu, oarecare, care e a lu' Nelu. Sau poate e un loc de joaca pentru copii, care se numeste "A lu' Nelu". Ceea ce ma rog, mie personal mi se pare cam deplasat.
Dar dupa ce mi-am stors creierii asa cateva ore, am realizat ca mai exista un cantecel, "In padurea cu ALUNE, aveau casa doi pitici..", ceea ce ma face sa ajung la o oarecare logica, sau poate mi se pare... Dar eu cred ca exista o legatura intre cele doua cantecele. Sa presupunem ca Alunelu vinde alune, ceea ce e foarte probabil, le culege din padurea cu alune, si le livreaza la casa piticilor, (de aici concluzia ca piticii sunt inapti in a culege alune). Ducand alune la pitici, ulterior, am presupus eu, ca s-au imprietenit si piticii il chemau pe Alunelu la joaca. Si in caz ca ar fi "a lu' Nelu", poate chiar Nelu canta lapitici, si ii cheamau la joaca. Poate piticii sunt copii, nepotii, stanepotii lui Nelu. Poate si Nelu e pitic. Dar in a doua varianta ar fi cam asa "Piticii lu' Nelu,Piticii lu' Nelu, hai la joc..", ceea ce il face pe Nelu cam analfabet si usor agramat. Dar hai sa fim seriosi, ce sa ii cerem unui nene care vinde alune si se joaca in timpul liber cu niste pitici (si oricum asa cantam si "ninge, ninge, babele se linge" - dar asta tinde deja de altceva, daca ma apuca, poate intr-un viitor post).
Mai exista varianta, care pe fond cred ca e cea mai plauzibila. In care "Alunelu" e un dans cu alune, si pe copii atunci cand ii apauca in curtea gradinitei cantatul, de fapt striga dupa alune sa danseze cu ele.
Poate trebuia sa scriu despre criza economica sau foametea din Africa, sau un subiect de om serios, dar nu, eu am o problema cu un catecel hidos din copilaria mea linistita. Dar va spun sincer dragii mei cinci cititori (sper eu sa fie cinci), ma obsedeaza! Toata ziua m-am gandit, fredonand cantecelul frustrant, cine e Alunelu sau ala a lu' Nelu, sau ce este. Am intrebat si cateva persoane care s-au uitat la mine cu mila si prbabil in a sasea secunda se gandeau la probleme reale. O sa scap probabil pana saptamana viitoare de ideea asta, dupa ce o sa incerc sa ma informez temeinic despre ce este vorba in cantecel.
Acum trebuie sa recunoasteti ca la asa ceva nu se gandeste nimeni niciodata. Dar daca exista cineva cu probelma asta, rog (cu seriozitate) sa ma anunte si pe mine, poate gasim adevarul, ca vorba aia "unde-s doi, puerea creste" (ca sigur nu o sa existe mai mult de o persoana cu care sa pot discuta asa ceva).
Si totusi in mintea mea sunt perfect consitienta ca pe absolut nimeni nu intereseaza ce bat eu campii aici si sunt cam sigura ca nimeni nu a avut rabdare sa citeasca pana la sfarsit.



s-au remarcat multiplele paranteze?

Leapsa

Laura joaca leapsa.Si se pare ca e randul meu acum. De fapt e de cateva zile dar n-am stiut ce sa scriu.
Cica trebuie sa imi zica nu stiu cate calitati. Cum nu am foarte multe, o sa trec ce mi se pare mie ca sunt calitati si lucurile de care ma cam leg eu.

`Sunt in stare sa port o discutie pe aproape orice tema (si reusesc sa ii tin piept lui Trip).

`Reusesc sa o fac pe Maria sa rada cu lacrimi.

`Ascult muzica buna.

`Sunt destul de convinsa ca stiu sa iubesc.

`Reusesc sa fac poze destul de bune.

`Citesc numai carti bune de placere.

`Stiu sa dau o replica oricand.

`Am umeri frumosi.

`Am o ironie proprie.

`Sunt al naibii de sincera.

`Stiu sa ma imbrac bine.

`Am invatat din greselile altora pentru propria mea persoana.

`Nu-mi dezamagesc prietenii.

`Ma tin de promisiuni.

`Cu mine se fac cele mai intense pariuri.

`Nu ma imbat de la 2 beri si incep sa par penibila cand ies undeva.




Acum trebuie sa dau leapsa mai departe si cum nu prea stiu cui. Ar veni cam asa: Ralphee, Emma si Bogdan

Recomandare

O sa fac un mare lucru in premiera.. de fapt o sa fac doua lucruri. Primul ar fi ca postez intr-o zi de doua ori, al doilea consta in faptul ca o sa fac o recomandare de carte. Este una din carile foarte dragi mie, pe care am citit-o acum ceva timp si pe care as recomanda-o orcui cu cea mai mare placere.
Nu stiu cat este ea de apreciata in general, dintre toate persoanele care au citit-o, la recomandarea mea, doar una a fost desobit de incantata.
Cartea este scrisa de un norvegian pe nume Knut Hamsun, un premiat Nobel,un reprezentant al realizmului psihologic, chiar prin romanul pe care il recomand eu astazi, "Foamea".
E o lectura linistita, cu putin dialog, cu un personaj diferit de ce o sa gasiti in alte romane, pe cat de simplu atat de fulminant, un tanar care incearca sa sa traiasca la limita supravietuirii, trimitand articole la diferite ziare, pe care le scria in parc, pe holuri reci, pe strada, noaptea la lumina felinarelor, locuind intr-o camaruta friguroasa si ajunge intr-o stare cumplita din punct de vedere fizic si pshihic,dar totusi protejandu-si orgoliul si pastandu-si deminitatea. Toate acestea pun in evidenta drama personajului, frustrari interioare si exterioare.
Deci Knut Hamsun-"Foamea".
Lectura placuta.

Tot plictisita am ramas

M-am tot gandit cum sa incep eu noul format, evident ca n-am nici cea mai vaga idee, probabil de la prea multa lene sau pur si simplu am o viata mult prea plicticoasa. Singura chestie care chiar m-a amuzat in ultimul timp a fost o pustoica care a dezvoltat o oarecare pasiune pentru propria mea persoana, si cat de copilaresc ar parea si din partea mea, sunt oarecum mandra pentrun ca e singura persona pe care am rusit sa o fac sa imi copieze ideile sau chiar sa ma poarte cu mandrie in rama la pozele de la avatar pe faimosul messenger. Am profitat un pic de situatia ei jenanta cu un punkist simpatic cu care m-am amuzat asa pentru cateva ore, si nu cum isi imagineaza ea ca ne-am distrat, doar asa un pic de replicile ei de 15 ani. Dar si asta a trecut repede. In afara de a fuma cate o tigara, a sta pe net, a mai citi prin cartile mele capatate de la bibiloteca, a merge la scoala si a ma vedea cu El, nu fac absolut nimic.
Am zis ca incep postul asta si o sa incep sa imi folosesc abilitatile usor sarcastice si amuzante ca sa creez un format interesant, se pare ca nu prea reusesc. O sa ma obisnuiesc usor cu timpul si sa speram ca o sa mearga mai bine.

schimbare de plan..

M-am hotarat, acum, brusc si pe moment ca imi schimb formatul la blog. Tot ce am scris eu pana azi aici, putinul asta face parte din mine, dar hai sa fim seriosi, nu sunt eu, eu sunt o repezita lenesa, o impulsiva care vorbeste repede si fara sir. Fiind plina de frustrari acum a sosit marele moment in care chiar o sa mi le vars aici. Deci da, unii isi sterg blogurile, altii bat campii si vor sa para ceea ce nu sun, altii isi mentin linia de plutire, eu..eu imi schimb formatul la el.
Si cu ocazaia asta s-ar putea sa postez si mai des. Cu toate ca sunt complet sigura ca nu sunt mai mult de cinci persoane care il citesc. NiIci o problema, sa imi citeasca ei frustraile. Acum n-am nimic de adaugat.

De ce?

De ce zambesc atunci cand sunt cu el? Pentru ca ma tine de mana pe strada, pentru ca ii place sa vorbeasca tot timpul cu mine, pentru ca ma tachineaza, pentru ca ma saruta pe frunte, pentru ca ma ia in brate la semafor, pentru ca tot timpul ma asigura ca nu e nebun, pentru ca nu vrea sa ma supere, pentru ca ii place "Foamea", pentru ca nu ma neglijeaza, pentru ca atunci cand sunt nervoasa ma saruta, pentru ca il surprind uitandu-se la mine si zambind chiar si atunci cand tac, pentru ca ii place Badea, pentru ca impartim aceleasi ganduri perverse, pentru ca are mainile reci, pentru ca ma face sa vreau sa il iau tot timpul in brate, pentru ca ii plac umerii mei, pentru ca il vad aproape zilnic, pentru ca ii plac pisicile, pentru ca e dulce, pentru ca poate discuta pe tema orcarui subiect, pentru ca imi mangaie obrazul, pentru ca ascultam acelasi gen de muzica, pentru ca poate sa isi atinga nasul cu limba, pentru ca nu se supara pe mine niciodata, pentru ca vorbeste mai mult ca mine, pentru ca nu ma plictisesc niciodata cu el, pentru ca nu ma satur de el, pentru ca el sta cu mine pe malul lacului in parc si bem bere, pentru ca el imi zice "te iubesc".

Si?

Imi aduca aminte de nimic: cata frustrare, agonie, suparare, lacrimi, crize, paranoia,dorinta, urlete, dusmanie,
rasete abundente, concurenta, lipsa de interes, indiferenta, drumul la gara, razbunare, singuratate, neliniste,
gelozie, priviri patrunsatoare. Totul ca un ambalaj de hartie aruncat pe jos in pustietate.
Era un 3 in 1,tu, eu, si acel ceva.si? Ai tu un raspuns? Eu nu am,nu vreau unul, nu-mi doresc, nu ma
priveste, n-am nici-un interes.
Ma stii? Asa pretinzi. Nu, deloc,nici vag, asa crezi, stupiditate, fara sens, nimic si stop.
Sunt plina de vulgaritate, pasivitate, ignoranta, ironie, egoism, aroganta.
S-a ajuns in punctul mort, brusc, repede si irevocabil.
Gata, acum stau la birou, e perfect, am sufletul in aromonie, e luminat, totul e limpede acum,
m-am linistit. Nu sunt singura, deloc, si e bine.

Déjà vu

E frig,dar e cald, e nor, dar e luminat, e uscat, dar inca verde, e vant, doar adie, e o amintire, sau sunt mai multe.
Cand se uita in sus, simte cum o picatura de ploaie ii atinge o geana, simte acel sentiment din fiecare an, din septembrie, sentimentul la care s-a gandit tot anul, fizic si psihic, isi dorea sa se imbrace mai gros un pic, exact cum ii place lui, cum se simte el bine. Toamna il face sa zambeasca, ii da inspiratie, simte aerul usor mai rece in plamanii inca tineri, ii da o stare de melancolie stranie, care intr-un fel il face sa se simta viu. Se gandeste ca e un sentiment firesc pentru oricine.
Totul in jurul lui capata alt sens, mergand pe strada,se uita in jur, cu castile in urechi, cu muzica usor agresiva data cat mai tare, nevrand sa auda nimic de pe strada, in plimbarile lui lungi, sa simta vantul, sa simta mirosul de frunze uscate, aerul umed, sa calce in baltile de pe strada, mirosul proaspat, raceala nasului si a buzelor.
Era momentul lui pentru amintiri, in care isi reamintea toate sentimentele, trairile, imaginile, gusturle, mirosurile, totul ii reamintea de evenimentele petrecute in urma cu un an, asa era in fiecare an, dar anul asta o simtea tot timpul, oriunde se uita, simtea totul la fel, ca atunci, ii revin sentimentele sau doar simte cum le pierde?
Ceva era in neregula cu el, isi dorea mai multe lucruri intr-unul, sa le contopeasca intr-un intreg, dar nu putea, simtrea cum ceda, isi dorea fericire cu melancolie, speranta cu delasare, lene cu activitate, zambete cu lacrimi, frumusete cu banalitate, ambitie cu frustrare, simplitate cu fantastic, reusita cu intelepciune. I s-a umplut mintea cu ganduri total opuse si totusi atat de asemantoare, simtea cum ii pulseaza tamplele, isi dorea acel „ceva” atat de tare care in mintea lui se repeta ca o melodie in mod obsesiv, s-a afundat in ganduri cand...
S-a lovit de o taraba cu cati vechi, ”ma scuziati”, a simtit mirosul lor, ochii i-au zambit, s-a uitat iar in jurul lui, a inchis ochii.. miroase a toamna.

Dependențe clasice

Trăiesc într-o lume a dependențelor. Și nu orice lume, în lumea mea. Am doar câteva,de care simt că nu pot să mă scap așa ușor. Și o să las la o parte dependența mea de țigari, pe care mult timp nu am recunoscut-o, am negat pentru că atunci când ai un viciu, asta faci, îl negi. Restul sunt teoretic la fel de obișnuite, fără nimic deosebit, doar obiceiuri de care nu reușesc să mă desprind. Cum ar fii melodiile unei trupe pe care nu pot să le uit, dependența de discuțile cu o anumită persoană, cum simt nevoia să stiu de acea persoană dacă e bine,dacă a mancat, dacă e bine in general, obișnuințe de care nu pot să mă detașez. Așa cum sunt dependentă de cărtile bune, cum îmi fug ochii după ele pe stradă, tot timpul sunt in căutarea carții perfecte, paranoică, relatată la persoana I și să îmi creeze cea mai profundă stare care o poate creea ceva terestru. Sunt dependentă de mersul pe jos prin strazile aglomerate, pline de zgomot si de oameni multi. Sunt dependenă de dulciuri, de ciocolată in mod special, nimic nu mă poate binedispune mai bine decât o ciocolată, sunt dependentă de dicuțile cu mama, sunt dependentă de propriul meu pat, de propria mea casă, sunt depenentă de somnul din timpul nopții, sunt dependetă de propria paranoia atunci când capată sens, sunt dependentă de amintiri,am o dependența de poze simple cu un conținut special, sunt dependentă de subtilități și lipsa dependențelor poate provoca depresii, stari interioare frustrante, tristețe.

Aberatiile de la 5 a.m.

E ora 5:31 a.m. E spre dimineata, nu e inca lumin afara. Stau de vorba cu un prieten bun, foarte bun, e chiar el, fostul meu prieten.Deci doar un prieten bun. Ne-am apucat sa vorbim despre nemurirea sufletului, dragoste patimitoare, saruturi care te lasa fara gust, priviri la luna, imbratisari, vorbe, romantism. A inceput sa abereze, vorbeste ca un om indragostit,o fi.. sau poate e de la aia 6 litrii de bere pe care i-a baut. E placut..sa vad ce mai e prin mintea lui.. vorbim de jocul interminabil intre doi.. sa le zicem indragostiti.. doi oameni..doua suflete.. jocul acela fara sens, prost facut dar parca benefic care creaza dependenta intre doi oameni. Vorbim de piese de teatru, cu actori reali, situatii complicate, stari puternic conturate,personaje secundare, un decor pervers si doua minti bolnave. O discutie probabil fara sens, la o ora aberanta, intr-o zi de sarbatoare cu un prieten vechi.

Un asa zis "n-a fost sa fie"

E ca si cum imi doresc, nespus de tare, dar daca sunt singura care isi doreste! Daca doar eu visez si doar eu ma zbat..de ce sa imi doresc ceva ce nu e reciproc? Si as propune cu perfecta seninatate sa zic "Vrei sau nu?Daca vrei zi acum Da." iar daca zice "Nu" inseamna ca poate nu a fost sa fie cu adevarat si ca e doar ce mi-am dorit eu sa fie. Pentru ca exista o regula "daca iti doresti cu adevarat.Dovedeste-o". Daca nu esti in stare, stai de-o parte si ar fii bine sa iti vezi de lucrurile cu adevarat importante pentru tine. Pentru ca spre deosebire de tine, eu am stiut sa iubesc, sa iert, sa indragesc, sa fiu fidela si voi fii pana la capat. O sa tin sentimentul in mine pt ca vreau. O sa il pastrez, sa il venerez, o sa ajung sa simt doar frumusetea lui, o sa il simt ca o adiere calda pe timp de iarna care o voi pastra ca o amintire infloritoare pe care voi avea curajul sa o redau doar nepotilor. Cand o sa le povestesc magia sentimentului care n-a fost sa fie,dar a existat, a persitat ca o cicatrice pe sirea spinarii. E intr-un fel perfect sa simti ca ai avut sentimentul ala, pentru ca sunt sigura ca se nasc persoane pe lumea asta si ajung sa moara si nu stiu ce inseamna sa te potrivesti perfect pe o melodie care te adanceste intr-un cub de ghiata,dar cu toate astea simti cum stii ca o sa inveti sa te obisnuiesti cu el,cu sentimentul acela cald. Pentru ca poate te uiti in oglinda si zici ca totul din jurul tau nu este asa cum putea fii, dar de ce nu incerci sa il faci? Pentru ca sentimentul unora dispare, cred ca trebuie sa nu iti placa florile ca sa stii sa stochezi ceva cu adevarat. Mai bine mergi la o ploaie de stele, pune.ti o dorinta, a mea va fi sa ma trezesc la viata, indiferent in ce forma sa decurga totul.Va fi asa cum trebuie sa fie.

conversatie tipica

Decor: Statia de 783, Piata Romana, Bucuresti

Personaje: Kiru si Trip

Topic: Non-sens

Kiru: Ce ai?
Trip: Nimic..ma uitam la oras noaptea. E frumos doar noaptea..
Kiru: Am tot zis ca o sa ma plimb intr-o noapte intreaga prin el.
Trip: Dar tie nu iti place sa iti pierzi noptile.
Kiru: Cred ca o sa fac o exptie o data. O singura noapte imi permit sa pierd.

Aberatie in scriere

In primul rand tin sa precizez ca as fi vrut sa numesc chestia asta scrisa "a abera" dar am aflat cu 5 minute in urma ca verbul asta nu exista ci doar substantivul asa ca m-am decis macar sa vorbesc cat de cat corect din punct de vedere gramatical.
am chef sa scriu..scriu aiurea fara noima..n-am mai scris de mult..de aproape o luna..uneori cred ca simt nevoia sa ma apuc sa tin un jurnal..ca sa am unde sa insir cuvinte fara sir doar sa zic ceva,sa am exprim,sa vorbesc,sa ma cert cu mine,sa ma plang,sa rad,sa povestesc pur si simplu. Am un chef nebun sa ma exprim,sa spun ceva nespus pana acum,sa imi manifest un sentiment interior care ma depaseste,care de fapt e inexplicabil,e o combinatie de fericire si tristete, optimism si pesimism,rational si inconstienta,deprimare si extaz,toate la un loc,combinate,contopite intr-un amestec ciudat,precum fumul care iese lent dintr-o tigara.
vreau sa scriu cat mai mult,pt ca simt ca trebuie, am intrat in starea aia in care daca nu scriu simt ca imi cade tot parul din cap si raman cheala.
e ca mirosul une carti bune,cumparata proaspat de la anticariat si dorinta nemarginita de a citii cartea pur instinctiv din cauza mirosului.ca ascultatul unei melodii dupa multa vreme si sa realizezi cat de dor ti-a fost de melodia respectiva.ca dorinta de a manca ceva dulce dimineata.ca reaminirea brusca in autobuz ca ai uitat ceva acasa si grimasa specifica.e doar dorinta de a te exprima,ceva mai presus decat poti explica.
si acum simt,asa cum imi aluneca degetele pe tastatura,cum lovesc fiecare litera cu rapiditate,cum stiu unde e amplasata fiecare din litere,cum am o teama ca nu o sa mai am ce scrie si cu toate astea nu vreau sa ma opresc,sa scriu orice,numai sa scriu.e ca un exces de furie intr-un moment intamplator.
as scrie despre toate sentimentele alea diferite care totusi sunt atat de familiare,asta tot in mintea mea,as vrea sa le priezint firesc asa cum imi beau cafeaua dimineata,sa o exprim liber intr.o frumoasa seara de iulie,cand unii din voi repeta la bass,vorbesc terorii,beau bere,se uita la o emisiune cu ziare la televizor,mananca ciocolata,vorbesc la telefon,citesc bloguri,se gandesc la o persoana draga,plang,rad,vorbesc,eu asa exprim o aberatie in scris.

Doua roluri

am fost doi actori buni care jucau pe o scena goala.si o pot zice intr-unul din momentele mele de luciditate.o poveste frumoasca cu un final asteptat.o piesa de teatru inceputa din coincidenta si sfarsita premeditat.nu ma macina,nu sufar,scriu doar pentru ca mi se pare firesc sa o fac.in mod mecanic apas tastele si incerc sa imi aduc aminte tot ce a fost.n-am in fata nimic altceva decat doua chipuri luminate,zambind,ochi frumos conturati,priviri pantrunzatoate si pline de subantelesuri.
s-a sfarsit intr-un mod prea simplu,aproape ca n-am vorbit,nu ne-am certat,a fost calm si perfect lucid.ceea ce ma face sa cred ca intradevar dragul meu,am ajuns la final.un final care nu doare,nu ma face sa ma gandesc la nimic,si cand ma gandesc,zambesc.si stiu..prea simplu..mult prea simplu..e tot ce imi poate strabate capul..doua cuvinte..'prea simplu'..dar asta a fost de fapt tot timpul..totul a fost prea simplu,o departare dureroasa,o indiferenta aparenta,o iubire si doar atat,fara lacrimi,dor,tipete,multe cuvinte scrise,multa tacere,incertitudine si multe sacrificii poate prea putin apreciate.priviri seducatoare,dureri nebanuite,atingeri nepotrivite si totusi atat de placute,riscuri inconstiente.a fost frumos prin simplitate.si cu toate ca am o imagine relativ mare in mintea mea,nu pot sa leg cuvintele care ar trebuii spuse.sfarsitul a fost prea simplu pentru stilul nostru.si oricum..stim ca este "la revedere"

Iubrea rationala a pacatului

de fiecare in parte iubirea este perceputa coplet diferit,de la persoana la persoana,de la relatie la relatie,intodeauna cel din prezent este mai iubit decat cel din trecut sau este mai bun decat cel din trecut,sau invers,dar intodeauna diferita.
aceste lucruri nu ar fi noutati si nu ar starnii curiozitatea nimanui,pentru ca tuturor le-a trecut asta prin cap la un moment dat,si daca nu,le va trece in scut timp.
"iubirea" este un cuvant greu cu o rezionanta frumoasa.
de ce asa frumoasa?poate doar din punct de vedere fonetic,pentru ca pentru fiecare in parte cuvantu asta,aduce minim o amintire neplacuta.
dar ce nu se intelege probabil,este ca nu exista dragoste pierduta,si doar incercari nerusite.dar din pacate creierul uman nu poate gandi asa,ar fi prea simplu si am vedea totul cu prea mare claritate,o femeie nu poate sa stea in picioare si sa zica "ma rup complet de situatie,penru ca traiesc intr-o lume plina de oportunitati".pentru ca o femeie de la 14 ani,traieste cu visul marii dragoste,care inevitabil intarzie sa apara, aceasta facand greseli majore in viata ei si traind stari emotionale pe care nici un barbat de pe lumea asta nici nu le banuieste.nu zic asta penru ca sunt femeie,e vorba de structura,de sentimentele mult mai putin dezvoltate,de preocupari si de visele din domeniul dragostei mult prea putin explorate.
o femeie se implica intr-o relatie cu sufletul,cand de fapt ar trebuii sa o faca cu capul.isi pierde ratiunea si orbeste inevitabil in fata unu barbat care are sentimentele mult mai schimbatoare.
o femeie poate renunta la principile personale,la un modul ei de viata,la tot ce o inconjoara pentru un barbat.dar o face in taina,doar pentru a nu deranja,pentru a face totul mai simplu.din dorinta de a nu pierde.o femeie e sincera in tot ceea ce face.ea se zbate emotonal ca sa mearga totul.intuitia este neatinsa,dar se refuza adevarul.dar asta e o femeie care iubeste orbeste.
o femeie care iubeste rational are o intuitie pentru tot ce este in jurul ei.pe cand babrbatilor le lipseste aproape cu totul puterea de observatie a femeilor pe lucrurile de amanunt.ea poate fi catalogata ca fiind "sireata" pe cand este o stare generala,de inuitie si si bazata pe detaliu pe care nu poate sa o evite.ramane tot timpul cu un ochi in afara relatiei,este precauta pentru ea insasi.ea poate sa zica "NU" cu fermitate.se poate spune ca o iubire rationala nu este o adevarata iubire,pentru ca,probabil,se iubeste foarte mult pe sine.dar oare e ceva rau in asta?
un barbat..nu stiu daca sunt in masura sa vorbesc despre asta,poate ca n-am varsta,nici statutul necesar.dar stiu ca un barbat poate fi numit "barbat" dupa varsta rezonabila de 25 de ani.pentru ca,degeaba o neaga,se maturizeaza mai greu.cel putin sigur din punct de vedere al unei iubiri.
dar totul se manifesta in mintea si sufletul lor complet diferit decat la o femeie.asta este marea diferenta.el este detasat de situatie,mult mai indiferent si cu procupari diferite,cu principii diferite si puncte de vedere in ceea ce consta o "iubire" coplet diferite decat ale unei femei.
rau,unu celuilalt o pot face ambele sexe.dar raul il face cel care este intodeauna mai detasat de relataie.
ce zic eu aici probabil nu are importanta.sau probabil nu este nou,sau poate e doar un punct de vedre diferit.dar in putinii mei ani in viata sociala,pot sa consider ca am tras o concluzie pe care simt ca nu o sa mi-o schimb.

Capitala auto-distrugerii

O zi in Bucuresti pe timp de vara,sau poate chiar de primavara,poate fi un adevarat calvar
asta bineinteles nu din cauza incingerii asfaltului excesiv de puternica,caldura care o simti ca iti invadeaza porii pana in fundul epidermei si senzatia usoara de amortire a degetelor.
ci mai de graba nervozitatea cu care sunt impanzite strazile bucurestene, si prin nervozitate se pot deduce o groaza de lucruri.
uneori imi doresc sa nu fi avut simtul olfactiv,dar acesta este un lucru personal,pe care probabil nu ar trebuii sa il expun aici,chit ca in timpul unei calatorii placute prin traficul de pe Stefan Cel Mare,imi da o oarecare senzatie de lesin combinata cu claustrofobie si un usor atac de panica.
si as putea lua cuvantul nervozitate,cu toata structura sa.nervii care plutesc in aer,de la fiecare om de varsta intai,in mod deosebit de cei de-a doua varsta si nu in ultimul rand cei d varsta a treia care doresc cu tot dinadinsul sa isi complice viata in autobuzul 282,dar asta bineinteles datorandu-se probabil curiozitatii lor pentru lumea exterioara la amiaza cand bucurestiu este in plina forfota.
dar,de ce sa ne obosim pe scarile atutobuzelor,cand putem sa facem o plimbare prin oras,pe jos,si nu cred ca ma poate contrazice cineva cand zic ca "mersul pe jos,face priorul frumos",nu ca ar fi indicat sa mergi pe la Obor expunandu.ti picioarele,pentru ca domnii care vand seminte in statia de tramvai ar fi foarte incantati.
Bucurestiul este Micul Paris,dupa parerea mea in paragina,dar cine sunt eu sa judec asemenea lucruri?sondajele de opinie isi fac bine datoria la noi in oras.
capitala Romaniei se poate mandrii cu multiplele gropi in care ne raman cauciucurile de la masina.dar nu va faceti griji,cu un gram de noroc puteti sa le scoateti cand dati de volan.
oamenii,de toate varstele,dupa cum am mai precizat,sunt deosebit de amabili,daca cineva se impiedica si cade,mai multe de 30 de persoane nu trec pe langa,imediat este ajutata,33 poate sa fie cu noroc.
si daca tot va aflati in plimbrea mirobolanta in frumoasa capitala,sunt cateva obiective turistice pe care vi le pot propune:
puteti incepe cu Palatul domnului distins George Becali,in partea buna a Bucurestiului,spre nord,unde snobismul este la el acasa si incredibil de confortabil.
Muzeul Satului,care este neingrijit si de obicei nu prea vizitat din cauza lipsei,firesc,de interes,adevarul e ca de ce sa mergem sa vedem niste case de la tara,cand suntem mari oraseni si ne respectam.
dar era sa uit,Casa Poporului,ciudat nume cand pe fond apartine oamenilor cu burta peste cureaua de la pantalonii Gucci,trebuie vizitata cu orice pret,daca la intrare vi se cere un rinichi eu zic sa il lasati la usa,ca trebuie sa vedeti asta.este locul celor care ne conduc tara,asta bineinteles intre ziarul Libertatea unde pe prima pagina este deja instalata Simona Senzual,cu bustul la vedere,ca doar are femeia,ah..pardon..ma scuzati..domnisoara..ce arata domnilori generosi,ea find deasemenea bucuresteanca de la Moldova,si intre somnu de la pranz..somnul de frumusete as putea adauga.
oricum capitala Romaniei este si va ramane o legenda.traim bine,pentru ca ne scaldam intr-o societate aparte.

Confesiune in 783

cele mai bune idei imi vin in autobuz,metrou,parcuri,locurile publice in general,asta cand ma plimb singura cu castile in urechi,din care razbate cu putere o muzica cu o sonoritate poate violenta.ma afund in ganduri tampite cu care cad in contradictoriu si pe care nu pot sa le evit.vorbesc cu mine despre lucruri banale,inutile,fleacuri,care capata o logica incredibil de importanta pentru un spatiu incredibil de mic.ma trezesc cu replici acide pe care propun sa le scriu cand ajung acasa,furia si convingerea cu care le gandesc atunci niciodata nu persista atat de mult.sunt ca un parfum slab.sunt lucruri pe care le.as tipa,cu siguranta si cu riscul inevitabil ca nimanui sa nu.i pese.si daca ai impresia ca acum scriu in fata calculatorului,uite ca te inseli amarnic,sunt in vesnicul meu autobuz,la primul scaun din stanga,scriu pe telefon,ca n-am pe ce altceva,am o stare ambigua si parca traiesc cu teama sa nu arunce cineva un ochi pe aberatile pe care le notez.in secunda asta simt ca as putea scrie un roman,am o mie de idei pe care le-as asterne aici si nu stiu de unde sa incep,probabil ca experienta mea infima in a scrie ceva isi urla cuvantul.imi vine sa vorbesc despre sentimentul unic pe care il am,de fiecare data atunci cand cobor scarile pe peron la metrou la Dristor,cand trebuie sa traversez tot peronul.simt cum cel putin un sfert din oamenii de acolo isi indreapta privirile spre mine,asta probabil din motive variabile,dar nu ma leg chiar de orice fleac,cu toate ca simt prin toti porii ca nu sunt de apreciere,si oricine in situatia asta s-ar simtii stanjenit,acesta,de altfel,este si primul meu impuls,dar de absolut,fiecare data aleg sa merg pe mijlocul peronului,cu capul sus privind inainte,zambind in interiorul meu,fiind sadisfacuta ca cel putin 10 oameni si-au irosit 15 secundr din viata pt una ca mine,care nu are nicio importanta,care doar a trecut,pe care in proportie de 99% nu o vor mai revedea niciodata,si cu toate astea am primit privirea si gandul lor.dar evident ma leg de detalii inutile,care nu au niciun fel de sens in viata mea de-o monotonie rara,dar extrem de sadisfacatoare,o viata care mi-o croiesc singura,cu proprile mele maini,si care in monotonia ei absurda ma face sa fiu EU in totalitate,sa.mi doresc sa fiu singura persoana pe care sa o copiez.cu toate ca fac greseli barbare in ceea ce.mi priveste propria persoana.am vicii la care nu.mi doresc sa renunt si am sa o fac numai cand o sa cred eu de cuvinta.am acasa doi parinti la care tin enorm,o mama care imi poarta de grija pana la obsesie,si careia nu pot decat sa ii seman si sa o transforme in cea mai buna prietena a mea.am un tata care a reusit imprudenta clasica sa ma faca "proasta" de ziua mea,dar care stiu ca imi doreste tot ce nu poate el sa imi ofere si mai stiu ca as fi singurul lucru care i-ar fi greu sa il piarda.in prezent traiesc pentru ei,pentru ca stiu ca ei sunt singurii care cu siguranta si-ar da cinci vieti pentru ca eu sa am o cipa de fericire.si asta nu va putea sa o schimbe nimeni si nimic cu absolut orice.
si probabil te gandesti,tu asta care citesti,la prietenii mei,am si din aceeia cativa,dar nu sunt nici mai mult,nici mai putin de 4 oameni,2 fete si 2 baieti,carora nu am de gand sa le zic numele,pate doar initialele,asta doar pentru ca simt nevoia sa vorbesc de fiecare in parte.. G. D. D. si E.
sunt 4 oameni care tin la mine neconditionat,care ar fi dispusi sa lase totul intr-o anume clipa,sa ma ascult sau sa imi ofere ajutor cand as avea nevoie.o nenorocita de vorba buna cand simt nevoia,sunt persoanele care plang alaturi de mine sau care imi dau umarul lor fara sa se gandeasca la o anume consecinta.care isi fac griji daca am mancat bine,ca fumez sau beau prea mult,daca am dormit bine sau daca am ajuns in siguranta acasa.iar pentru mine este mai mult decat o dovada de prietenie.
G. este prietena care imi poate aduce zambetul pe buze in una din cele mai proaste zile,ea poate sa imi zica "lasa Kirule,ca totul e un cacat,dar noi il facem frumos la o bere in Fire"..,e persoana cu care pot discuta orice fara perdea,draperie sau jaluzele.e persoana pentru care imi fac o mie de griji pentru ca e cu capul in nori,care sufera alaturi de oricine neconditionat.dar careia ii se tradeaza bunul caracter.acorda sprijin fara sa ceara nimic alteceva in schimb decat o vorba buna,pe care nu o primeste niciodata.e vulnerabila dar nu naiva,rade mult si zgomotos,e un suflet mare intr-o cutie atat de mica.cu ea intru in orice belea si tot impreuna iesim.suntem trupa unde noi cantam si tot noi dansam.
D. este vechea mea prietena,cu care am copilarit,cu care m-am jucat de-a canibalii,cu care am fugit noaptea de acasa intr-o inconstienta totala.vechea mea prietena pe care era sa o pierd din cauza inprudentei mele,pentru ca am creierul putin deplasat din cutia cranianana,si care m-a iertat pentru prietenie.vede in mine chiar prietenie si se comporta ca atare.ma cunoaste enorm,pt ca a fost langa mine,pentru ca am crescut impreuna,pentru ca ne-am sustiunu reciproc si pentru ca ma considera sora ei.si stiu ca asa va ramane mult timp de acum inainte.
D. este prietenul meu din coincidenta,dintr-o coincidenta care la momentul acela,cand l-am cunoscut mi-as fi dorint sa nu existe.dintre toti,o zic cu cea mai mare sinceritate,e singurul care nu ma lasa sa il sustin.care atunci cand incer sa intru in sufletul meu imi zice "lasa Dinu..lasa.ma pe mine.."..si pentru asta as putea spune ca il urasc.pentru ca imi doresc sa fac atat de multe pentru el.pentru ca el din punct de vedere moral ma ajuta in orice clipa,in orice secunda,oriunde si oricand.si ma enerveaza ca nu ma lasa,decat cu greu sa intru in sufletul lui,pentru ca ar meritao din plin,are nevoie de toata sutinerea morala si eu as fi dispusa sa i-o ofer in aceasi propotie cum mi-o ofera el.
E. este prietenul meu.as putea spune..de cafea..ne vedem rar cu toate ca ne cunoastem de cativa ani.a devenit unul din prietenii mei pentru ca am ajuns eu sa am incredere deplina in el.si pentru ca l-am vazut dispus sa faca acelasi lucru.e un caracter aparte,care imi seamana enorm.el e omul care pune osul la bataie pentru mine.si.mi zice "pisi..oricand."si asta e mai mult decat suficient.si stie si el prea bine ca oricand are nevoie de bunul ascultator ne vedem sau ma suna.ca eu ii tin compania de care are nevoie si el face exac ascelasi lucru.e baiat si cu toate astea imi stie orice secret.e prietenul meu pana in panzele albe.
si mai am o persoana care face parte din viata mea,nu l-am bagat la prieteni pentru ca este mai mult decat atat..este persoana care face parte din viata mea de 7 luni si jumatate..si de 6 luni a reusit sa imi intoarca sufletul si creierul pe toate partile posibile.El este EL..acela care ma face sa rad,care ma face sa plang,prietenul,iubirea si tot ce tine de el.care poate sa para indiferent dar simt ca nu este,care nu iese din viata mea pentru s-a hotarat sa ramana,cel pe care nu.mi doresc sub nici o forma sa iasa pentru ca simt ca trebuie sa ramana.cel cu care comunic prin melodii,care a facut sacrificii pentru mine,cel orgolios,care imi zice "te iubesc" si se uita in ochii mei.cel de care indiferent daca ma despart simt o sa ramana o amintire frumoasa.si de care m-am atasat din toate balamalele.cel cu care nu fac lucruri si dupaia le regret.si indifertet de viitor el va ramane ca o cicatrice.pt ca a aparut in viata mea dintr-un joc si nu mai iese niciodata.
am vorbit mult si fara rost probabil,de la obsesia mea pentru detalii,familia sau prietenii mei..dar astea sunt lucrurile care ma fac cu adevarat sa simt ca traiesc,care imi dau puterea sa ma trezesc din pat,sa ma bucur de tigarile pe care le fumez,sentimentul de flatare pe care il simt cand constat ca o pustoaica ma copiaza,sa-mi explorez pasiunea pentru fotografie,de muzica mea,de portia nelipsita de ciocolata,de cartea buna pe care o citesc care o tarasc vesnic dupa mine,de poezii,de rasul zgomotos,de cafele sau Azuga.Imi joc propriul rol intr-o lume macabra.