In primul rand tin sa precizez ca as fi vrut sa numesc chestia asta scrisa "a abera" dar am aflat cu 5 minute in urma ca verbul asta nu exista ci doar substantivul asa ca m-am decis macar sa vorbesc cat de cat corect din punct de vedere gramatical.
am chef sa scriu..scriu aiurea fara noima..n-am mai scris de mult..de aproape o luna..uneori cred ca simt nevoia sa ma apuc sa tin un jurnal..ca sa am unde sa insir cuvinte fara sir doar sa zic ceva,sa am exprim,sa vorbesc,sa ma cert cu mine,sa ma plang,sa rad,sa povestesc pur si simplu. Am un chef nebun sa ma exprim,sa spun ceva nespus pana acum,sa imi manifest un sentiment interior care ma depaseste,care de fapt e inexplicabil,e o combinatie de fericire si tristete, optimism si pesimism,rational si inconstienta,deprimare si extaz,toate la un loc,combinate,contopite intr-un amestec ciudat,precum fumul care iese lent dintr-o tigara.
vreau sa scriu cat mai mult,pt ca simt ca trebuie, am intrat in starea aia in care daca nu scriu simt ca imi cade tot parul din cap si raman cheala.
e ca mirosul une carti bune,cumparata proaspat de la anticariat si dorinta nemarginita de a citii cartea pur instinctiv din cauza mirosului.ca ascultatul unei melodii dupa multa vreme si sa realizezi cat de dor ti-a fost de melodia respectiva.ca dorinta de a manca ceva dulce dimineata.ca reaminirea brusca in autobuz ca ai uitat ceva acasa si grimasa specifica.e doar dorinta de a te exprima,ceva mai presus decat poti explica.
si acum simt,asa cum imi aluneca degetele pe tastatura,cum lovesc fiecare litera cu rapiditate,cum stiu unde e amplasata fiecare din litere,cum am o teama ca nu o sa mai am ce scrie si cu toate astea nu vreau sa ma opresc,sa scriu orice,numai sa scriu.e ca un exces de furie intr-un moment intamplator.
as scrie despre toate sentimentele alea diferite care totusi sunt atat de familiare,asta tot in mintea mea,as vrea sa le priezint firesc asa cum imi beau cafeaua dimineata,sa o exprim liber intr.o frumoasa seara de iulie,cand unii din voi repeta la bass,vorbesc terorii,beau bere,se uita la o emisiune cu ziare la televizor,mananca ciocolata,vorbesc la telefon,citesc bloguri,se gandesc la o persoana draga,plang,rad,vorbesc,eu asa exprim o aberatie in scris.
marți, 29 iulie 2008
Doua roluri
am fost doi actori buni care jucau pe o scena goala.si o pot zice intr-unul din momentele mele de luciditate.o poveste frumoasca cu un final asteptat.o piesa de teatru inceputa din coincidenta si sfarsita premeditat.nu ma macina,nu sufar,scriu doar pentru ca mi se pare firesc sa o fac.in mod mecanic apas tastele si incerc sa imi aduc aminte tot ce a fost.n-am in fata nimic altceva decat doua chipuri luminate,zambind,ochi frumos conturati,priviri pantrunzatoate si pline de subantelesuri.
s-a sfarsit intr-un mod prea simplu,aproape ca n-am vorbit,nu ne-am certat,a fost calm si perfect lucid.ceea ce ma face sa cred ca intradevar dragul meu,am ajuns la final.un final care nu doare,nu ma face sa ma gandesc la nimic,si cand ma gandesc,zambesc.si stiu..prea simplu..mult prea simplu..e tot ce imi poate strabate capul..doua cuvinte..'prea simplu'..dar asta a fost de fapt tot timpul..totul a fost prea simplu,o departare dureroasa,o indiferenta aparenta,o iubire si doar atat,fara lacrimi,dor,tipete,multe cuvinte scrise,multa tacere,incertitudine si multe sacrificii poate prea putin apreciate.priviri seducatoare,dureri nebanuite,atingeri nepotrivite si totusi atat de placute,riscuri inconstiente.a fost frumos prin simplitate.si cu toate ca am o imagine relativ mare in mintea mea,nu pot sa leg cuvintele care ar trebuii spuse.sfarsitul a fost prea simplu pentru stilul nostru.si oricum..stim ca este "la revedere"
s-a sfarsit intr-un mod prea simplu,aproape ca n-am vorbit,nu ne-am certat,a fost calm si perfect lucid.ceea ce ma face sa cred ca intradevar dragul meu,am ajuns la final.un final care nu doare,nu ma face sa ma gandesc la nimic,si cand ma gandesc,zambesc.si stiu..prea simplu..mult prea simplu..e tot ce imi poate strabate capul..doua cuvinte..'prea simplu'..dar asta a fost de fapt tot timpul..totul a fost prea simplu,o departare dureroasa,o indiferenta aparenta,o iubire si doar atat,fara lacrimi,dor,tipete,multe cuvinte scrise,multa tacere,incertitudine si multe sacrificii poate prea putin apreciate.priviri seducatoare,dureri nebanuite,atingeri nepotrivite si totusi atat de placute,riscuri inconstiente.a fost frumos prin simplitate.si cu toate ca am o imagine relativ mare in mintea mea,nu pot sa leg cuvintele care ar trebuii spuse.sfarsitul a fost prea simplu pentru stilul nostru.si oricum..stim ca este "la revedere"
Iubrea rationala a pacatului
de fiecare in parte iubirea este perceputa coplet diferit,de la persoana la persoana,de la relatie la relatie,intodeauna cel din prezent este mai iubit decat cel din trecut sau este mai bun decat cel din trecut,sau invers,dar intodeauna diferita.
aceste lucruri nu ar fi noutati si nu ar starnii curiozitatea nimanui,pentru ca tuturor le-a trecut asta prin cap la un moment dat,si daca nu,le va trece in scut timp.
"iubirea" este un cuvant greu cu o rezionanta frumoasa.
de ce asa frumoasa?poate doar din punct de vedere fonetic,pentru ca pentru fiecare in parte cuvantu asta,aduce minim o amintire neplacuta.
dar ce nu se intelege probabil,este ca nu exista dragoste pierduta,si doar incercari nerusite.dar din pacate creierul uman nu poate gandi asa,ar fi prea simplu si am vedea totul cu prea mare claritate,o femeie nu poate sa stea in picioare si sa zica "ma rup complet de situatie,penru ca traiesc intr-o lume plina de oportunitati".pentru ca o femeie de la 14 ani,traieste cu visul marii dragoste,care inevitabil intarzie sa apara, aceasta facand greseli majore in viata ei si traind stari emotionale pe care nici un barbat de pe lumea asta nici nu le banuieste.nu zic asta penru ca sunt femeie,e vorba de structura,de sentimentele mult mai putin dezvoltate,de preocupari si de visele din domeniul dragostei mult prea putin explorate.
o femeie se implica intr-o relatie cu sufletul,cand de fapt ar trebuii sa o faca cu capul.isi pierde ratiunea si orbeste inevitabil in fata unu barbat care are sentimentele mult mai schimbatoare.
o femeie poate renunta la principile personale,la un modul ei de viata,la tot ce o inconjoara pentru un barbat.dar o face in taina,doar pentru a nu deranja,pentru a face totul mai simplu.din dorinta de a nu pierde.o femeie e sincera in tot ceea ce face.ea se zbate emotonal ca sa mearga totul.intuitia este neatinsa,dar se refuza adevarul.dar asta e o femeie care iubeste orbeste.
o femeie care iubeste rational are o intuitie pentru tot ce este in jurul ei.pe cand babrbatilor le lipseste aproape cu totul puterea de observatie a femeilor pe lucrurile de amanunt.ea poate fi catalogata ca fiind "sireata" pe cand este o stare generala,de inuitie si si bazata pe detaliu pe care nu poate sa o evite.ramane tot timpul cu un ochi in afara relatiei,este precauta pentru ea insasi.ea poate sa zica "NU" cu fermitate.se poate spune ca o iubire rationala nu este o adevarata iubire,pentru ca,probabil,se iubeste foarte mult pe sine.dar oare e ceva rau in asta?
un barbat..nu stiu daca sunt in masura sa vorbesc despre asta,poate ca n-am varsta,nici statutul necesar.dar stiu ca un barbat poate fi numit "barbat" dupa varsta rezonabila de 25 de ani.pentru ca,degeaba o neaga,se maturizeaza mai greu.cel putin sigur din punct de vedere al unei iubiri.
dar totul se manifesta in mintea si sufletul lor complet diferit decat la o femeie.asta este marea diferenta.el este detasat de situatie,mult mai indiferent si cu procupari diferite,cu principii diferite si puncte de vedere in ceea ce consta o "iubire" coplet diferite decat ale unei femei.
rau,unu celuilalt o pot face ambele sexe.dar raul il face cel care este intodeauna mai detasat de relataie.
ce zic eu aici probabil nu are importanta.sau probabil nu este nou,sau poate e doar un punct de vedre diferit.dar in putinii mei ani in viata sociala,pot sa consider ca am tras o concluzie pe care simt ca nu o sa mi-o schimb.
aceste lucruri nu ar fi noutati si nu ar starnii curiozitatea nimanui,pentru ca tuturor le-a trecut asta prin cap la un moment dat,si daca nu,le va trece in scut timp.
"iubirea" este un cuvant greu cu o rezionanta frumoasa.
de ce asa frumoasa?poate doar din punct de vedere fonetic,pentru ca pentru fiecare in parte cuvantu asta,aduce minim o amintire neplacuta.
dar ce nu se intelege probabil,este ca nu exista dragoste pierduta,si doar incercari nerusite.dar din pacate creierul uman nu poate gandi asa,ar fi prea simplu si am vedea totul cu prea mare claritate,o femeie nu poate sa stea in picioare si sa zica "ma rup complet de situatie,penru ca traiesc intr-o lume plina de oportunitati".pentru ca o femeie de la 14 ani,traieste cu visul marii dragoste,care inevitabil intarzie sa apara, aceasta facand greseli majore in viata ei si traind stari emotionale pe care nici un barbat de pe lumea asta nici nu le banuieste.nu zic asta penru ca sunt femeie,e vorba de structura,de sentimentele mult mai putin dezvoltate,de preocupari si de visele din domeniul dragostei mult prea putin explorate.
o femeie se implica intr-o relatie cu sufletul,cand de fapt ar trebuii sa o faca cu capul.isi pierde ratiunea si orbeste inevitabil in fata unu barbat care are sentimentele mult mai schimbatoare.
o femeie poate renunta la principile personale,la un modul ei de viata,la tot ce o inconjoara pentru un barbat.dar o face in taina,doar pentru a nu deranja,pentru a face totul mai simplu.din dorinta de a nu pierde.o femeie e sincera in tot ceea ce face.ea se zbate emotonal ca sa mearga totul.intuitia este neatinsa,dar se refuza adevarul.dar asta e o femeie care iubeste orbeste.
o femeie care iubeste rational are o intuitie pentru tot ce este in jurul ei.pe cand babrbatilor le lipseste aproape cu totul puterea de observatie a femeilor pe lucrurile de amanunt.ea poate fi catalogata ca fiind "sireata" pe cand este o stare generala,de inuitie si si bazata pe detaliu pe care nu poate sa o evite.ramane tot timpul cu un ochi in afara relatiei,este precauta pentru ea insasi.ea poate sa zica "NU" cu fermitate.se poate spune ca o iubire rationala nu este o adevarata iubire,pentru ca,probabil,se iubeste foarte mult pe sine.dar oare e ceva rau in asta?
un barbat..nu stiu daca sunt in masura sa vorbesc despre asta,poate ca n-am varsta,nici statutul necesar.dar stiu ca un barbat poate fi numit "barbat" dupa varsta rezonabila de 25 de ani.pentru ca,degeaba o neaga,se maturizeaza mai greu.cel putin sigur din punct de vedere al unei iubiri.
dar totul se manifesta in mintea si sufletul lor complet diferit decat la o femeie.asta este marea diferenta.el este detasat de situatie,mult mai indiferent si cu procupari diferite,cu principii diferite si puncte de vedere in ceea ce consta o "iubire" coplet diferite decat ale unei femei.
rau,unu celuilalt o pot face ambele sexe.dar raul il face cel care este intodeauna mai detasat de relataie.
ce zic eu aici probabil nu are importanta.sau probabil nu este nou,sau poate e doar un punct de vedre diferit.dar in putinii mei ani in viata sociala,pot sa consider ca am tras o concluzie pe care simt ca nu o sa mi-o schimb.
Capitala auto-distrugerii
O zi in Bucuresti pe timp de vara,sau poate chiar de primavara,poate fi un adevarat calvar
asta bineinteles nu din cauza incingerii asfaltului excesiv de puternica,caldura care o simti ca iti invadeaza porii pana in fundul epidermei si senzatia usoara de amortire a degetelor.
ci mai de graba nervozitatea cu care sunt impanzite strazile bucurestene, si prin nervozitate se pot deduce o groaza de lucruri.
uneori imi doresc sa nu fi avut simtul olfactiv,dar acesta este un lucru personal,pe care probabil nu ar trebuii sa il expun aici,chit ca in timpul unei calatorii placute prin traficul de pe Stefan Cel Mare,imi da o oarecare senzatie de lesin combinata cu claustrofobie si un usor atac de panica.
si as putea lua cuvantul nervozitate,cu toata structura sa.nervii care plutesc in aer,de la fiecare om de varsta intai,in mod deosebit de cei de-a doua varsta si nu in ultimul rand cei d varsta a treia care doresc cu tot dinadinsul sa isi complice viata in autobuzul 282,dar asta bineinteles datorandu-se probabil curiozitatii lor pentru lumea exterioara la amiaza cand bucurestiu este in plina forfota.
dar,de ce sa ne obosim pe scarile atutobuzelor,cand putem sa facem o plimbare prin oras,pe jos,si nu cred ca ma poate contrazice cineva cand zic ca "mersul pe jos,face priorul frumos",nu ca ar fi indicat sa mergi pe la Obor expunandu.ti picioarele,pentru ca domnii care vand seminte in statia de tramvai ar fi foarte incantati.
Bucurestiul este Micul Paris,dupa parerea mea in paragina,dar cine sunt eu sa judec asemenea lucruri?sondajele de opinie isi fac bine datoria la noi in oras.
capitala Romaniei se poate mandrii cu multiplele gropi in care ne raman cauciucurile de la masina.dar nu va faceti griji,cu un gram de noroc puteti sa le scoateti cand dati de volan.
oamenii,de toate varstele,dupa cum am mai precizat,sunt deosebit de amabili,daca cineva se impiedica si cade,mai multe de 30 de persoane nu trec pe langa,imediat este ajutata,33 poate sa fie cu noroc.
si daca tot va aflati in plimbrea mirobolanta in frumoasa capitala,sunt cateva obiective turistice pe care vi le pot propune:
puteti incepe cu Palatul domnului distins George Becali,in partea buna a Bucurestiului,spre nord,unde snobismul este la el acasa si incredibil de confortabil.
Muzeul Satului,care este neingrijit si de obicei nu prea vizitat din cauza lipsei,firesc,de interes,adevarul e ca de ce sa mergem sa vedem niste case de la tara,cand suntem mari oraseni si ne respectam.
dar era sa uit,Casa Poporului,ciudat nume cand pe fond apartine oamenilor cu burta peste cureaua de la pantalonii Gucci,trebuie vizitata cu orice pret,daca la intrare vi se cere un rinichi eu zic sa il lasati la usa,ca trebuie sa vedeti asta.este locul celor care ne conduc tara,asta bineinteles intre ziarul Libertatea unde pe prima pagina este deja instalata Simona Senzual,cu bustul la vedere,ca doar are femeia,ah..pardon..ma scuzati..domnisoara..ce arata domnilori generosi,ea find deasemenea bucuresteanca de la Moldova,si intre somnu de la pranz..somnul de frumusete as putea adauga.
oricum capitala Romaniei este si va ramane o legenda.traim bine,pentru ca ne scaldam intr-o societate aparte.
asta bineinteles nu din cauza incingerii asfaltului excesiv de puternica,caldura care o simti ca iti invadeaza porii pana in fundul epidermei si senzatia usoara de amortire a degetelor.
ci mai de graba nervozitatea cu care sunt impanzite strazile bucurestene, si prin nervozitate se pot deduce o groaza de lucruri.
uneori imi doresc sa nu fi avut simtul olfactiv,dar acesta este un lucru personal,pe care probabil nu ar trebuii sa il expun aici,chit ca in timpul unei calatorii placute prin traficul de pe Stefan Cel Mare,imi da o oarecare senzatie de lesin combinata cu claustrofobie si un usor atac de panica.
si as putea lua cuvantul nervozitate,cu toata structura sa.nervii care plutesc in aer,de la fiecare om de varsta intai,in mod deosebit de cei de-a doua varsta si nu in ultimul rand cei d varsta a treia care doresc cu tot dinadinsul sa isi complice viata in autobuzul 282,dar asta bineinteles datorandu-se probabil curiozitatii lor pentru lumea exterioara la amiaza cand bucurestiu este in plina forfota.
dar,de ce sa ne obosim pe scarile atutobuzelor,cand putem sa facem o plimbare prin oras,pe jos,si nu cred ca ma poate contrazice cineva cand zic ca "mersul pe jos,face priorul frumos",nu ca ar fi indicat sa mergi pe la Obor expunandu.ti picioarele,pentru ca domnii care vand seminte in statia de tramvai ar fi foarte incantati.
Bucurestiul este Micul Paris,dupa parerea mea in paragina,dar cine sunt eu sa judec asemenea lucruri?sondajele de opinie isi fac bine datoria la noi in oras.
capitala Romaniei se poate mandrii cu multiplele gropi in care ne raman cauciucurile de la masina.dar nu va faceti griji,cu un gram de noroc puteti sa le scoateti cand dati de volan.
oamenii,de toate varstele,dupa cum am mai precizat,sunt deosebit de amabili,daca cineva se impiedica si cade,mai multe de 30 de persoane nu trec pe langa,imediat este ajutata,33 poate sa fie cu noroc.
si daca tot va aflati in plimbrea mirobolanta in frumoasa capitala,sunt cateva obiective turistice pe care vi le pot propune:
puteti incepe cu Palatul domnului distins George Becali,in partea buna a Bucurestiului,spre nord,unde snobismul este la el acasa si incredibil de confortabil.
Muzeul Satului,care este neingrijit si de obicei nu prea vizitat din cauza lipsei,firesc,de interes,adevarul e ca de ce sa mergem sa vedem niste case de la tara,cand suntem mari oraseni si ne respectam.
dar era sa uit,Casa Poporului,ciudat nume cand pe fond apartine oamenilor cu burta peste cureaua de la pantalonii Gucci,trebuie vizitata cu orice pret,daca la intrare vi se cere un rinichi eu zic sa il lasati la usa,ca trebuie sa vedeti asta.este locul celor care ne conduc tara,asta bineinteles intre ziarul Libertatea unde pe prima pagina este deja instalata Simona Senzual,cu bustul la vedere,ca doar are femeia,ah..pardon..ma scuzati..domnisoara..ce arata domnilori generosi,ea find deasemenea bucuresteanca de la Moldova,si intre somnu de la pranz..somnul de frumusete as putea adauga.
oricum capitala Romaniei este si va ramane o legenda.traim bine,pentru ca ne scaldam intr-o societate aparte.
Confesiune in 783
cele mai bune idei imi vin in autobuz,metrou,parcuri,locurile publice in general,asta cand ma plimb singura cu castile in urechi,din care razbate cu putere o muzica cu o sonoritate poate violenta.ma afund in ganduri tampite cu care cad in contradictoriu si pe care nu pot sa le evit.vorbesc cu mine despre lucruri banale,inutile,fleacuri,care capata o logica incredibil de importanta pentru un spatiu incredibil de mic.ma trezesc cu replici acide pe care propun sa le scriu cand ajung acasa,furia si convingerea cu care le gandesc atunci niciodata nu persista atat de mult.sunt ca un parfum slab.sunt lucruri pe care le.as tipa,cu siguranta si cu riscul inevitabil ca nimanui sa nu.i pese.si daca ai impresia ca acum scriu in fata calculatorului,uite ca te inseli amarnic,sunt in vesnicul meu autobuz,la primul scaun din stanga,scriu pe telefon,ca n-am pe ce altceva,am o stare ambigua si parca traiesc cu teama sa nu arunce cineva un ochi pe aberatile pe care le notez.in secunda asta simt ca as putea scrie un roman,am o mie de idei pe care le-as asterne aici si nu stiu de unde sa incep,probabil ca experienta mea infima in a scrie ceva isi urla cuvantul.imi vine sa vorbesc despre sentimentul unic pe care il am,de fiecare data atunci cand cobor scarile pe peron la metrou la Dristor,cand trebuie sa traversez tot peronul.simt cum cel putin un sfert din oamenii de acolo isi indreapta privirile spre mine,asta probabil din motive variabile,dar nu ma leg chiar de orice fleac,cu toate ca simt prin toti porii ca nu sunt de apreciere,si oricine in situatia asta s-ar simtii stanjenit,acesta,de altfel,este si primul meu impuls,dar de absolut,fiecare data aleg sa merg pe mijlocul peronului,cu capul sus privind inainte,zambind in interiorul meu,fiind sadisfacuta ca cel putin 10 oameni si-au irosit 15 secundr din viata pt una ca mine,care nu are nicio importanta,care doar a trecut,pe care in proportie de 99% nu o vor mai revedea niciodata,si cu toate astea am primit privirea si gandul lor.dar evident ma leg de detalii inutile,care nu au niciun fel de sens in viata mea de-o monotonie rara,dar extrem de sadisfacatoare,o viata care mi-o croiesc singura,cu proprile mele maini,si care in monotonia ei absurda ma face sa fiu EU in totalitate,sa.mi doresc sa fiu singura persoana pe care sa o copiez.cu toate ca fac greseli barbare in ceea ce.mi priveste propria persoana.am vicii la care nu.mi doresc sa renunt si am sa o fac numai cand o sa cred eu de cuvinta.am acasa doi parinti la care tin enorm,o mama care imi poarta de grija pana la obsesie,si careia nu pot decat sa ii seman si sa o transforme in cea mai buna prietena a mea.am un tata care a reusit imprudenta clasica sa ma faca "proasta" de ziua mea,dar care stiu ca imi doreste tot ce nu poate el sa imi ofere si mai stiu ca as fi singurul lucru care i-ar fi greu sa il piarda.in prezent traiesc pentru ei,pentru ca stiu ca ei sunt singurii care cu siguranta si-ar da cinci vieti pentru ca eu sa am o cipa de fericire.si asta nu va putea sa o schimbe nimeni si nimic cu absolut orice.
si probabil te gandesti,tu asta care citesti,la prietenii mei,am si din aceeia cativa,dar nu sunt nici mai mult,nici mai putin de 4 oameni,2 fete si 2 baieti,carora nu am de gand sa le zic numele,pate doar initialele,asta doar pentru ca simt nevoia sa vorbesc de fiecare in parte.. G. D. D. si E.
sunt 4 oameni care tin la mine neconditionat,care ar fi dispusi sa lase totul intr-o anume clipa,sa ma ascult sau sa imi ofere ajutor cand as avea nevoie.o nenorocita de vorba buna cand simt nevoia,sunt persoanele care plang alaturi de mine sau care imi dau umarul lor fara sa se gandeasca la o anume consecinta.care isi fac griji daca am mancat bine,ca fumez sau beau prea mult,daca am dormit bine sau daca am ajuns in siguranta acasa.iar pentru mine este mai mult decat o dovada de prietenie.
G. este prietena care imi poate aduce zambetul pe buze in una din cele mai proaste zile,ea poate sa imi zica "lasa Kirule,ca totul e un cacat,dar noi il facem frumos la o bere in Fire"..,e persoana cu care pot discuta orice fara perdea,draperie sau jaluzele.e persoana pentru care imi fac o mie de griji pentru ca e cu capul in nori,care sufera alaturi de oricine neconditionat.dar careia ii se tradeaza bunul caracter.acorda sprijin fara sa ceara nimic alteceva in schimb decat o vorba buna,pe care nu o primeste niciodata.e vulnerabila dar nu naiva,rade mult si zgomotos,e un suflet mare intr-o cutie atat de mica.cu ea intru in orice belea si tot impreuna iesim.suntem trupa unde noi cantam si tot noi dansam.
D. este vechea mea prietena,cu care am copilarit,cu care m-am jucat de-a canibalii,cu care am fugit noaptea de acasa intr-o inconstienta totala.vechea mea prietena pe care era sa o pierd din cauza inprudentei mele,pentru ca am creierul putin deplasat din cutia cranianana,si care m-a iertat pentru prietenie.vede in mine chiar prietenie si se comporta ca atare.ma cunoaste enorm,pt ca a fost langa mine,pentru ca am crescut impreuna,pentru ca ne-am sustiunu reciproc si pentru ca ma considera sora ei.si stiu ca asa va ramane mult timp de acum inainte.
D. este prietenul meu din coincidenta,dintr-o coincidenta care la momentul acela,cand l-am cunoscut mi-as fi dorint sa nu existe.dintre toti,o zic cu cea mai mare sinceritate,e singurul care nu ma lasa sa il sustin.care atunci cand incer sa intru in sufletul meu imi zice "lasa Dinu..lasa.ma pe mine.."..si pentru asta as putea spune ca il urasc.pentru ca imi doresc sa fac atat de multe pentru el.pentru ca el din punct de vedere moral ma ajuta in orice clipa,in orice secunda,oriunde si oricand.si ma enerveaza ca nu ma lasa,decat cu greu sa intru in sufletul lui,pentru ca ar meritao din plin,are nevoie de toata sutinerea morala si eu as fi dispusa sa i-o ofer in aceasi propotie cum mi-o ofera el.
E. este prietenul meu.as putea spune..de cafea..ne vedem rar cu toate ca ne cunoastem de cativa ani.a devenit unul din prietenii mei pentru ca am ajuns eu sa am incredere deplina in el.si pentru ca l-am vazut dispus sa faca acelasi lucru.e un caracter aparte,care imi seamana enorm.el e omul care pune osul la bataie pentru mine.si.mi zice "pisi..oricand."si asta e mai mult decat suficient.si stie si el prea bine ca oricand are nevoie de bunul ascultator ne vedem sau ma suna.ca eu ii tin compania de care are nevoie si el face exac ascelasi lucru.e baiat si cu toate astea imi stie orice secret.e prietenul meu pana in panzele albe.
si mai am o persoana care face parte din viata mea,nu l-am bagat la prieteni pentru ca este mai mult decat atat..este persoana care face parte din viata mea de 7 luni si jumatate..si de 6 luni a reusit sa imi intoarca sufletul si creierul pe toate partile posibile.El este EL..acela care ma face sa rad,care ma face sa plang,prietenul,iubirea si tot ce tine de el.care poate sa para indiferent dar simt ca nu este,care nu iese din viata mea pentru s-a hotarat sa ramana,cel pe care nu.mi doresc sub nici o forma sa iasa pentru ca simt ca trebuie sa ramana.cel cu care comunic prin melodii,care a facut sacrificii pentru mine,cel orgolios,care imi zice "te iubesc" si se uita in ochii mei.cel de care indiferent daca ma despart simt o sa ramana o amintire frumoasa.si de care m-am atasat din toate balamalele.cel cu care nu fac lucruri si dupaia le regret.si indifertet de viitor el va ramane ca o cicatrice.pt ca a aparut in viata mea dintr-un joc si nu mai iese niciodata.
am vorbit mult si fara rost probabil,de la obsesia mea pentru detalii,familia sau prietenii mei..dar astea sunt lucrurile care ma fac cu adevarat sa simt ca traiesc,care imi dau puterea sa ma trezesc din pat,sa ma bucur de tigarile pe care le fumez,sentimentul de flatare pe care il simt cand constat ca o pustoaica ma copiaza,sa-mi explorez pasiunea pentru fotografie,de muzica mea,de portia nelipsita de ciocolata,de cartea buna pe care o citesc care o tarasc vesnic dupa mine,de poezii,de rasul zgomotos,de cafele sau Azuga.Imi joc propriul rol intr-o lume macabra.
si probabil te gandesti,tu asta care citesti,la prietenii mei,am si din aceeia cativa,dar nu sunt nici mai mult,nici mai putin de 4 oameni,2 fete si 2 baieti,carora nu am de gand sa le zic numele,pate doar initialele,asta doar pentru ca simt nevoia sa vorbesc de fiecare in parte.. G. D. D. si E.
sunt 4 oameni care tin la mine neconditionat,care ar fi dispusi sa lase totul intr-o anume clipa,sa ma ascult sau sa imi ofere ajutor cand as avea nevoie.o nenorocita de vorba buna cand simt nevoia,sunt persoanele care plang alaturi de mine sau care imi dau umarul lor fara sa se gandeasca la o anume consecinta.care isi fac griji daca am mancat bine,ca fumez sau beau prea mult,daca am dormit bine sau daca am ajuns in siguranta acasa.iar pentru mine este mai mult decat o dovada de prietenie.
G. este prietena care imi poate aduce zambetul pe buze in una din cele mai proaste zile,ea poate sa imi zica "lasa Kirule,ca totul e un cacat,dar noi il facem frumos la o bere in Fire"..,e persoana cu care pot discuta orice fara perdea,draperie sau jaluzele.e persoana pentru care imi fac o mie de griji pentru ca e cu capul in nori,care sufera alaturi de oricine neconditionat.dar careia ii se tradeaza bunul caracter.acorda sprijin fara sa ceara nimic alteceva in schimb decat o vorba buna,pe care nu o primeste niciodata.e vulnerabila dar nu naiva,rade mult si zgomotos,e un suflet mare intr-o cutie atat de mica.cu ea intru in orice belea si tot impreuna iesim.suntem trupa unde noi cantam si tot noi dansam.
D. este vechea mea prietena,cu care am copilarit,cu care m-am jucat de-a canibalii,cu care am fugit noaptea de acasa intr-o inconstienta totala.vechea mea prietena pe care era sa o pierd din cauza inprudentei mele,pentru ca am creierul putin deplasat din cutia cranianana,si care m-a iertat pentru prietenie.vede in mine chiar prietenie si se comporta ca atare.ma cunoaste enorm,pt ca a fost langa mine,pentru ca am crescut impreuna,pentru ca ne-am sustiunu reciproc si pentru ca ma considera sora ei.si stiu ca asa va ramane mult timp de acum inainte.
D. este prietenul meu din coincidenta,dintr-o coincidenta care la momentul acela,cand l-am cunoscut mi-as fi dorint sa nu existe.dintre toti,o zic cu cea mai mare sinceritate,e singurul care nu ma lasa sa il sustin.care atunci cand incer sa intru in sufletul meu imi zice "lasa Dinu..lasa.ma pe mine.."..si pentru asta as putea spune ca il urasc.pentru ca imi doresc sa fac atat de multe pentru el.pentru ca el din punct de vedere moral ma ajuta in orice clipa,in orice secunda,oriunde si oricand.si ma enerveaza ca nu ma lasa,decat cu greu sa intru in sufletul lui,pentru ca ar meritao din plin,are nevoie de toata sutinerea morala si eu as fi dispusa sa i-o ofer in aceasi propotie cum mi-o ofera el.
E. este prietenul meu.as putea spune..de cafea..ne vedem rar cu toate ca ne cunoastem de cativa ani.a devenit unul din prietenii mei pentru ca am ajuns eu sa am incredere deplina in el.si pentru ca l-am vazut dispus sa faca acelasi lucru.e un caracter aparte,care imi seamana enorm.el e omul care pune osul la bataie pentru mine.si.mi zice "pisi..oricand."si asta e mai mult decat suficient.si stie si el prea bine ca oricand are nevoie de bunul ascultator ne vedem sau ma suna.ca eu ii tin compania de care are nevoie si el face exac ascelasi lucru.e baiat si cu toate astea imi stie orice secret.e prietenul meu pana in panzele albe.
si mai am o persoana care face parte din viata mea,nu l-am bagat la prieteni pentru ca este mai mult decat atat..este persoana care face parte din viata mea de 7 luni si jumatate..si de 6 luni a reusit sa imi intoarca sufletul si creierul pe toate partile posibile.El este EL..acela care ma face sa rad,care ma face sa plang,prietenul,iubirea si tot ce tine de el.care poate sa para indiferent dar simt ca nu este,care nu iese din viata mea pentru s-a hotarat sa ramana,cel pe care nu.mi doresc sub nici o forma sa iasa pentru ca simt ca trebuie sa ramana.cel cu care comunic prin melodii,care a facut sacrificii pentru mine,cel orgolios,care imi zice "te iubesc" si se uita in ochii mei.cel de care indiferent daca ma despart simt o sa ramana o amintire frumoasa.si de care m-am atasat din toate balamalele.cel cu care nu fac lucruri si dupaia le regret.si indifertet de viitor el va ramane ca o cicatrice.pt ca a aparut in viata mea dintr-un joc si nu mai iese niciodata.
am vorbit mult si fara rost probabil,de la obsesia mea pentru detalii,familia sau prietenii mei..dar astea sunt lucrurile care ma fac cu adevarat sa simt ca traiesc,care imi dau puterea sa ma trezesc din pat,sa ma bucur de tigarile pe care le fumez,sentimentul de flatare pe care il simt cand constat ca o pustoaica ma copiaza,sa-mi explorez pasiunea pentru fotografie,de muzica mea,de portia nelipsita de ciocolata,de cartea buna pe care o citesc care o tarasc vesnic dupa mine,de poezii,de rasul zgomotos,de cafele sau Azuga.Imi joc propriul rol intr-o lume macabra.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)