Doua roluri

am fost doi actori buni care jucau pe o scena goala.si o pot zice intr-unul din momentele mele de luciditate.o poveste frumoasca cu un final asteptat.o piesa de teatru inceputa din coincidenta si sfarsita premeditat.nu ma macina,nu sufar,scriu doar pentru ca mi se pare firesc sa o fac.in mod mecanic apas tastele si incerc sa imi aduc aminte tot ce a fost.n-am in fata nimic altceva decat doua chipuri luminate,zambind,ochi frumos conturati,priviri pantrunzatoate si pline de subantelesuri.
s-a sfarsit intr-un mod prea simplu,aproape ca n-am vorbit,nu ne-am certat,a fost calm si perfect lucid.ceea ce ma face sa cred ca intradevar dragul meu,am ajuns la final.un final care nu doare,nu ma face sa ma gandesc la nimic,si cand ma gandesc,zambesc.si stiu..prea simplu..mult prea simplu..e tot ce imi poate strabate capul..doua cuvinte..'prea simplu'..dar asta a fost de fapt tot timpul..totul a fost prea simplu,o departare dureroasa,o indiferenta aparenta,o iubire si doar atat,fara lacrimi,dor,tipete,multe cuvinte scrise,multa tacere,incertitudine si multe sacrificii poate prea putin apreciate.priviri seducatoare,dureri nebanuite,atingeri nepotrivite si totusi atat de placute,riscuri inconstiente.a fost frumos prin simplitate.si cu toate ca am o imagine relativ mare in mintea mea,nu pot sa leg cuvintele care ar trebuii spuse.sfarsitul a fost prea simplu pentru stilul nostru.si oricum..stim ca este "la revedere"