Femeia, animal de casa

De ceva timp, si cand zic ceva timp zic vreo 2-3, ani sunt atenta in jurul meu la creatura numita femeie.
Nu inteleg masochismul lor de a se lasa calcate in picioare continuu de diferiti indivizi .
Am vreo 5 sau 6 exemple concrete si vreo 4 auzite ca simple povesti, daca stau sa le iau pe fiecare in parte probabil s-ar simtii ofensate, mai ales ca o parte din ele chiar mai citesc tampeniile mele. Asa ca o sa generalizez, pentru ca sunt convinsa ca lucrurile astea sunt valabile pentru 90% din femei. Si nu pentru ca ar recunoaste sau pentru ca si-ar da seama de stupizenia cu care abordeaza probleme care ii pot schimba viata. Si nu pentru ca eu nu fac greseli uneori, dar macar am bunul simt sa invat din ele.
Nu inteleg de ce o femeie oricat de inteligenta ar parea la suprafata si-ar lasa tot. propria familie, cariera, demnitatea pentru un barbat. Si nici macar nu o fac pentru un barbat valabil care se poarta macar la limita bunului simt cu ele, nu! Femeilor le plac barbatii care le trateaza ca un cacat, care le ignora, care nu dau doi bani pe ele, si care mai tarziu in viata ajung sa le bata sau sa le tina pe post de animal de casa. Si cu toate astea cand sunt intrebate de ce traiesc asa raspunsul este universal "pentru ca il iubesc!". Nu inteleg cum e sa iubesti o persoana care de fapt nu te iubeste la fel, cum sa te lasi calcata in picioare pentru un nimic? Cum sa iti lasi propria viata pentru un agarici? Cum sa iti ocupi adolescenta si tineretea cu tot felul de indragosteli care ajung nicaieri? Cum sa nu te ocupi de propria viata din cauza unui necunoscut? Cum sa te gandesti sa te casatoresti la 18 ani si sa faci un copil la 20 ca sa iti inchizi viata? Cum sa te indragostesti si sa suferi dupa fiecare care iti arata la inceut un pic de compasiune si dupa o luna se comporta ca un dobitoc si tu sa tragi in continuare de el? Cum sa umblii cu unu insurat si cu un copil cand tu ai 18 ani? Cum sa ii promiti aluia ca ii cresti copilul? Cum sa te culci cu toti barbatii care iti ies in cale cand tu ai 17 ani? Cum sa crezi ca aia te iau in seama mai mult decat ca pe un obiect? Cum sa tragi de o relatie cand de fapt nu mai e relatie de mult? Cum sa iubesti pe cineva care nu are pic de incredere in tine si ti-o reproseaza continuu? Cum sa iti zica un barbat ca nu e indragostit de tine si ca nu vrea nimic serios si tu totusi sa te indragostesti si dupa aia sa ii reprosezi ca si-a batut joc? Cum sa ramai gravida in clasa aXI-a, sa ajungi in 4 luni si sa nu ii spui mamei tale sa te ajute pentru ca vrei sa iti cumpere telefon de Craciun? Cum sa te gandesti sa iti iei propria viata pentru un cretin? De ce sa vrei sa iti gasesti marea dragste de la 16 ani? si la 18 sa plangi pana cazi jos ca nu o gasesti... Si daca stau sa ma gandesc astea sunt doar o mica parte din cate stiu sau am auzit. Femeile nu stiu unde traiesc, dar clar nu in viata reala. Dar cel mai tare ma enerveaza ca le aud "Nu am noroc in viata/ Si-a batut joc de mine/ Nu inteleg de ce a plecat". Hai ca iti zic eu papuse de ce!
N-ai avut noroc in viata pentru ca esti proasta.
Si-a batut joc de tine pentru ca l-ai lasat sa o faca.
A plecat pentru ca n-ai pic de coloana vertebrala.
Femeile care au senzatia ca atunci cand se supun unui barbat au de castigat, femeile care cred ca tot ce zboara se mananca, femeile care sunt non stop geloase, femeile care trag de ceva inexistent, femeile care se ofera pe post de obiect, femeile care se indragostesc orbeste, femeile care bat campii, sunt niste cretine.Barbatii care sunt indragostiti de o femeie cu adevarat nu vor o trata ca pe o sclava, nu pleaca la alte femei, isi respecta prietena, iubita, sotia. Si toate astea neconditionat.

Toate mentionate mai sus sunt luate din fapte reale si probabil personele care mi-au povestit la un moment dat se vor supara, n-au decat, sunt faptele lor, nu ale mele, mai bine trag o concluzie pentru propria lor persoana.
Dar e simplu: Iubeste ceea ce e de iubit, nu iubii ceva imaginar!

Nu am titlu, ca n-am chef

Tam tam, trambite, pocnitori, sticle sparte, tipaturi, sampanie in pahare, Base in frig pe o scena, numaratoare inversa, n-a venit un an nou, de fapt a mai trecut unu.
Nici nu stiu cand a trecut si nici nu vreau sa-mi aduc aminte, stiu ca e 9:40 dimineata, am ajuns acasa putin cam molesita si ma doare gatul groaznic,e o combinatie de dat din cap, dormit pe jos si curent, ma mir cum inca mai reusesc sa-mi sustin capul, sta asa intr-o bujie, dar cred ca ma descurc.
Venind acasa cu deja celebrul 783 ma cruceam cum pote fi Bucurestiul atat de linistit si pustiu; si in linistea asta aproape deranjanta am inceput sa ma gandesc la anul meu 2008 si nu reusesc sa-mi dau seama daca sunt melancolica sau pur si simpu mi-e foarte somn. Probabil mi-e somn. Noul an oricum nu inseamna ceva foarte special, dar trebuie sa se inchida un an intr-un mod sau altul, chit ca era in martie, iulie sau octombrie, trebuie sa se inchida domnule, spre exemplu din punct de vedere economic. Dar pe fond nu face decat sa ne reaminteasca ideea esentiala din creierasul meu, ca imbatranim, ne apropiem de marile responsabilitati ale viitorului, ne ramolim, ne zbarcim si murim. Sau sunt melancolica?
Anul a inceput totusi biniasor, am avut o noapte placuta si mi-am pus dorinta la 00.00.
Si uite ca am si postat pe blog.




P.S. urmatorul post o sa apara cat de curand si voi dezbate o problema care deja ma scoate din sarite.